J. Edgar Hoover a fost ani şi ani în şir şeful FBI. Informaţiile pe care le-a deţinut despre preşedinţii americani şi despre alte figuri importante din Statele Unite ale Americii l-au făcut să fie unul dintre cei mai puternici lideri ai serviciilor secrete. Cu multă ingeniozitate i-a ţinut la distanţă pe comunişti şi a reuşit să facă şi curăţenie printre mafioţii ce deveniseră personaje pitoreşti, inclusiv prin filmele hollywoodiene.
Leonardo DiCaprio ni-l va dezvălui pe acest mult comentat personaj, de-a lungul celor 48 de ani de funcţie. El va fi secondat de cei care îi vor rămâne alături până la sfârşitul zilelor, o secretară cu care ar fi vrut să se căsătorească, Helen Gandy, pe care o interpretează Naomi Watts, şi protejatul şi colaboratorul său foarte intim, Clyde Tolson (frumosul Armie Hammer). Dar şi cei mai de temut de pe lumea asta au o mamă pe care, probabil, nimeni n-ar fi putut s-o redea mai bine pe ecran decât foarte subtila Judi Dench, de-o eleganţă şi o intensitate neîntrecute, pe care o ştia de frică micul Edgar.
În 1924, Hoover n-avea decât 29 de ani când a fost numit directorul Biroului de Investigaţii, devenit FBI în 1935, dovedindu-se dur, şi eficient în acelaşi timp, la adresa interlopilor şi a periculoşilor bolşevici. Extrem de orgolios şi foarte abil, Hoover va conduce din umbră soarta Statelor Unite sub opt preşedinţi. Dintre momentele importante ale carierei sale vor apărea menţionate cazul Lindbergh (celebra răpire a copilului faimosului aviator), aventurile preşedintelui Kennedy, inclusiv cu o RDG-istă, dar şi relaţia homosexuală a nevestei lui Franklin D. Roosevelt…
Regizorul Clint Eastwood declară cu umor că în mod sigur lui Hoover nu i-ar fi făcut plăcere această peliculă, dar nouă da!
J. EDGAR
SUA, 2011
Regia: Clint Eastwood
Cu: Leonardo DiCaprio, Armie Hammer, Naomi Watts, Josh Lucas, Judi Dench, Damon Herriman
Distribuit de: MediaPro Distribution