Main menu

header

irina_nistorRoman Polanski nu s-a mai oprit de astă dată la un roman, ci la o piesă de teatru, pe care a repetat-o ca pentru scenă şi ne-a oferit un fel de spectacol la noi acasă, respectiv pe ecranele din întreaga lume, cu o distribuţie cu patru oscarizaţi, unul mai bun decât celălalt, deşi trebuie să recunosc că fetele parcă sunt şi mai strălucite.

Kate Winslet a fost iar nominalizată la Globul de Aur pentru două roluri, ca în anul cu „The Reader” şi „Revolutionary Road”, acum pentru „Mildred Pierce” şi „Carnage”. A luat pentru miniseria HBO, dar ar fi meritat din plin şi pentru nevasta exasperată de un soţ (Christoph Waltz), care vorbeşte prea mult la telefon, obsedat exclusiv de cariera sa de mare avocat, total detaşat de soarta puştiului care s-a încăierat cu un alt băiat. Prin urmare, cele două perechi de părinţi îşi apără progeniturile chiar mai mult decât este cazul.

De partea cealaltă, Jodie Foster, o mamă exagerată (pe care am putut-o vedea la ceremonia Globurilor) împreună cu cei doi fii ai săi şi un soţ banal, John C. Reilly.

Cele două familii vin din lumi diferite, unii foarte snobi, ceilalţi uşor cam ţoape. Piesa franţuzoaicei Yasmina Reza se joacă şi la Bucureşti, la Teatrul de Comedie, în regia lui Lucian Giurchescu, cu Delia Nartea şi Alexandru Conovaru, lumea bună, şi plebea reprezentată fără cusur de Tania Popa şi Marius Drogeanu.

Ambele versiuni merită din plin văzute, pentru că se pot trage multe învăţăminte subtile, şi lalelele galbene vor fi, cu siguranţă, un simbol de neuitat. Filmat de departe, în scena micului conflict între copii, este chiar fiul lui Roman Polanski… Elvis!!!

„Doamne… ce măcel!“

„Carnage“
Franţa, Germania, Polonia, Spania, 2011
Regia: Roman Polanski
Cu: Jodie Foster, Kate Winslet, Christoph Waltz, John C. Reilly, Elvis Polanski
Distribuit de Ro Image 2000, Prorom