Poate că înainte de toate ar trebui să ne amintim de poemul americanului Edgar Allan Poe, „Corbul”, publicat în ianuarie 1845 şi considerat a fi nu numai impecabil ca limbaj, ci şi ca muzicalitate, dată de foarte sonorul „Nevermore”, strecurând şi o nuanţă de supranatural, care a fascinat dintotdeauna dacă e amestecată şi cu puţină iubire.
Hollywoodul a ales de această dată varianta filmului de groază, mult mai sinistră decât cea din 1963, în care jucau câţiva clasici ai figurilor stranii ca Vincent Price, Peter Lorre, Boris Karloff sau Jack Nicholson. Acum John Cusack, care şi-a luat o faţă de Nicolas Cage, îl întruchipează pe chinuitul bard, care este amestecat fără voia sa într-o intrigă poliţistă criminală, pe care încearcă s-o rezolve intrând în jocul unui descreierat din Baltimore, care vrea să-i demonstreze că ororile aşternute pe hârtie se pot pune şi în practică.
Povestea are ceva din „Jack Spintecătorul”, dezastrul fiind însă reprezentat de poliţist - frumuşelul Luke Evans din „Cei trei muschetari” sau din „Înfruntarea titanilor” - care, din păcate, acum joacă extrem de convingător.
Serafica Emily este Alice Eve, englezoaica din roluri mărunte în „Totul despre sex 2” sau „Oameni în negru 3”.
Cel mai izbutit este tatăl, potenţialul socru al lui Poe, Brendan Gleeson, din ultraclamatul „In Bruges” ori din „Ochiul furtunii”, unde-l întruchipează desăvârşit pe prim-ministrul Wilson Churchill.
Mai trebuie să punem la socoteală animăluţele - adorata marmotă sau foarte expresivul corb.
Confraţilor critici, un sfat: păziţi-vă! Pentru că regizorul James McTeigue - cândva „Cu «V» de la Vendeta” - induce ideea unui sfârşit sinistru pentru reprezentanţii breslei. Asta însă nu-l va scuti de cronicile dezaprobatoare.
„Corbul“
„The raven“
SUA, 2012
Regia: James McTeigue
Cu: John Cusack, Luke Evans, Brendan Gleeson, Alice Eve, Oliver Jackson-Cohen, Kevin McNally
Distribuit de: Ro Image 2000, Prorom, SPI International