Filmul selecţionat anul trecut la Cannes, la secţiunea Un Certain Regard, alături de al nostru „Loverboy”, a fost lansat extrem de spectaculos, la Muzeul Ţăranului Român, precedat fiind de o recepţie oferită de Ambasada Norvegiei la Bucureşti, prezent fiind inclusiv Antoine Bagnaninchi, franco-corsicanul nostru, având în vedere că povestea este inspirată de romanul lui Pierre Drieu La Rochelle „Le Feu follet”, ecranizat de Louis Malle, în 1963, şi premiat la Veneţia (pe ecranele noastre rulând sub titlul „Focul fatidic”).
Influenţa Hexagonului se vede din începutul scenariului, dar şi dintr-o scenă ulterioară la o cafenea, unde sunt enumerate pasiunile sau schimbările râvnite în viaţă ori lucrurile care i-au marcat pe diverşi, asemenea remarcelor din ultra-premiatul „Amélie”. Din scurta existenţă a personajului principal, care seamănă ameţitor cu Dragoş Bucur al nostru, iar pe afiş direct cu Andrei Năstase, aflăm că Anders (interpretat de Anders Danielsen, fiul unei actriţe norvegiene: Tone Danielsen) e un puşti (deşi are 34 de ani) care a trecut printr-o lungă perioadă de renunţare la dependenţa de droguri şi alcool şi încearcă să se reintegreze în societate şi familie, ceea ce pare extrem de complicat. Greu de crezut, dar nimeni nu-l mai vrea. În CV i se reproşează că n-a completat perioada sa de rătăcire, apar citate din Proust, care pare tot mai actual (apropo nu rataţi adorabila piesă de la Green Hours: „Confesiunile unui câine” cu Mihaela Rădescu), nu sunt ratate nici serialele HBO, omniprezente în existenţa scandinavă şi o iubire misterioasă pentru Iselin… Nu degeaba a luat trofeul la TIFF anul acesta.
Nu vă lăsaţi amăgiţi de numele regizorului, Trier, n-are nimic de-a face cu Lars Von Trier, doar că e tot danez şi iniţial nici supercomentatul nu avea particula de nobleţe în faţa numelui.
OSLO, 31 AUGUST
Norvegia, 2011
Regia: Joachim Trier
Cu: Anders Danielsen Lie, Hans Olav Brenner, Ingrid Olava
Distribuit de: Odeon Cineplex