Publicul românesc a demonstrat că pare mai interesat ca niciodată de subiectele autohtone, mai ales când sunt impecabil redate în imagini în adevărate tablouri în mişcare, la care deopotrivă au lucrat, estetic vorbind, regizorul Cristian Mungiu şi directorul de imagine Oleg Mutu.
Povestea celor două fete orfane care-şi găsesc, mai mult sau mai puţin, refugiul la mănăstirea unde se ajunge la o exorcizare fatală a fost mult comentată la ştiri acum şapte ani şi transformată într-o carte de Tatiana Niculescu-Bran. Între timp, Andrei Şerban a făcut şi un spectacol inspirat de aceeaşi cutremurătoare dramă. Ceea ce va tulbura însă cu adevărat este tocmai pelicula care a încremenit şi a incitat Cannes-ul, de la care „După dealuri” a plecat încununat cu Premiul pentru scenariu acordat lui Cristian Mungiu şi cel pentru interpretare feminină la egalitate cu cele două tinere pline de har: Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. Cred că în egală măsură ar fi meritat şi Valeriu Andriuţă, care i-a dat viaţă unei controversate feţe bisericeşti, pe care a conturat-o şi mai intens decât imaginea fugitivă reală de la televizor. Cristian Mungiu s-a ferit să dea verdicte. A transformat un fapt divers într-o poveste cu valenţe în plus, pe care a populat-o cu multe personaje, pe care le descoperi de-a lungul celor două ore şi jumătate şi pe care nu le uiţi oricât de scurtă le-ar fi apariţia pe pânză. Poliţiştii şi doctorii sunt creionaţi fără prea multe replici, dar foarte convingător, ca de altfel şi părinţii adoptivi ai viitoarei victime, mama Elena - Liliana Mocanu, ambiguă şi atât de adevărată, sau Doru Ana gata să o înşele pe sărmana cândva exploatată (Cristina Flutur, atent îndrumată până la cel mai mic detaliu). Nu rataţi întâlnirea cu o lume la care noi, mirenii, nu avem acces şi care ne va face să reflectăm mai mult ca de obicei după o unică vizionare. Privirea Cosminei/Voichiţei vă va obseda pentru totdeauna, dar şi graiul moldovenesc fără cusur!
După dealuri
Belgia, Franţa, România, 2012
Regia: Cristian Mungiu
Cu: Cosmina Stratan (Voichiţa), Cristina Flutur (Alina), Valeriu Andriuţă (Preotul), Dana Tapalagă (Maica Stareţă), Liliana Mocanu (Mama Elena), Cătălina Harabagiu (Antonia), Gina Ţandura (Iustina), Vica Agache (Elisabeta), Nora Covali (Pahonia), Dionisie Vitcu (domnul Valerică), Ionuţ Ghinea (Ionuţ), Doru Ana (Tata Nuşu), Costache Babii (Doctor Solovăstru), Luminiţa Gheorghiu (Învăţătoarea), Alina Berzunţeanu (Doctor Radu), Teodor Corban (Ofiţerul de poliţie), Ion Săbdaru (Căpitanul), Tania Popa (o credincioasă)
Distribuit de: Voodoo Films