„Atlasul Norilor” intră în categoria cărţilor citite inclusiv de publicul nostru şi aşteptate cu nerăbdare pentru a vedea cum au fost ecranizate. Încercarea de a da o mulţime de personaje de interpretat fiecărui actor e o provocare profesională pentru interpreţi, dar pentru spectator e destul de obositor acest du-te-vino dintr-un secol în altul şi de pe o planetă pe alta. Să spun drept, m-aş fi mulţumit cu doar două dintre poveşti. Cea a studenţilor de la Cambridge şi iubirea lor romantică - deşi probabil va stârni destule comentarii -, iar mai apoi, la polul opus, generaţia vârstnică a celor ajunşi la azilul de bătrâni, care demonstrează mult umor şi chiar nişte scene memorabile. Per total, norii ca şi cerul apar destul de rar, dar în imagini pitoreşti, de o frumuseţe care-ţi taie respiraţia. Tatuajul cu cometa pare a avea un sens, dar misterul e lăsat să plutească în aer. Nu sună rău nici povestea muzicală, ba chiar e tentantă ideea copistului retro.
Halle Berry este de departe cea mai ridicolă, mai ales când funcţionează într-un alt secol. Cu siguranţă veţi recunoaşte mult din stilul „Matrix”, doar sunt regizori fraţii Wachowsky (frate şi soră mai nou, pentru că Larry a devenit Lana). Şi-au luat însă şi ceva întăriri, pe neamul Tykwer, care parcă n-a mai fost niciodată atât de reuşit ca atunci când a realizat „Aleargă, Lola, aleargă!”. În cazul în care vă sunt neclare aluziile la „Produsul verde”, vă spun eu: era un SF cu al nostru Eduard G. Robinson în ultimul său rol - pe care l-a jucat cu ceva jenă, şi n-a apucat să-i facă post-sincronul, adică vocea i-a dat-o altcineva. În ajun de aşa-zisul fatidic 21 decembrie 2012, pelicula e în racord ca atmosferă sinistră, cu ceva „Metropolis” arhitectonic şi un strop de rapel la „1984”.
„Cloud Atlas“
SUA, 2012
Regia: Tom Tykwer, Andy Wachowsky şi Lana Wachowsky
Cu: Tom Hanks, Halle Berry, Hugh Grant, Jim Broadbent, Hugo Weaving, Jim Sturgess, Susan Sarandon, Doona Bae, Ben Whishaw.
Distribuit de: RoImage 2000, Prorom