După ce în „Vânătoarea” am văzut cum un copil - respectiv o fetiţă cu chip angelic - poate nenoroci un adult, de data asta ajungem la un adolescent care şi-a pus în gând să schimbe soarta celor din jur. Mai întâi încântându-şi profesorul (magistralul Fabrice Luchini) cu nişte compuneri mult peste nivelul generaţiei - abia de erau în stare să povestească, obosind pe parcurs, cum în week-end sâmbătă au fost la o pizza şi duminică
s-au odihnit. Proful de literatură de la un liceu cu nume de scriitor celebru Flaubert cade în capcana puştiului cu talent şi e aproape în stare de orice ca povestea să meargă mai departe ca la Şeherezada, chiar dacă asta înseamnă o abordare plină de ironie şi dispreţ faţă de un coleg de clasă. Talentatul diabolic intră în casa unui aproape corigent la matematică şi încearcă, măcar în gând sau poate de-adevăratelea, s-o seducă pe mama amicului, interpretată de senzuala Emmanuelle Seigner (în realitate nevasta lui Polanski). În toată această ecuaţie mai există şi soţia dascălului, căreia îi dă viaţă Kristin Scott Thomas şi care pe ecran pare partenera ideală a unui intelectual occidental, având la rândul ei o ocupaţie: o galerie de artă, în care de altfel sunt tot felul de orori, care să ia faţa unor amatori de snobism pur. Nici sportul nu-i cruţat în descrierea caustică a regizorului François Ozon, care nu pare un fan al cuplurilor banale. Moda familiilor moderne care se adună pe canapea în faţa televizorului pare să fi trecut Oceanul şi să se fi cuibărit şi în Europa. În schimb, teama de a vorbi în public, chiar când e vorba despre colegii de aceeaşi vârstă, e descrisă până la cele mai mici detalii, care trezesc oricui amintiri stânjenitoare de pe băncile şcolii.
„În casă“
„Dans la maison“
Franţa, 2012
Regia: François Ozon
Cu: Fabrice Luchini, Kristin Scott Thomas, Emmanuelle Seigner, Ernest Umhauer
Distribuit de: Independenţa Film