Nici n-a apărut bine reclama, că toată lumea vrea să vadă „Avocatul”, o peliculă care a circulat sub titlul „Cartel” pe ecranele franţuzeşti şi care e semnată de recentul înnobilat de Regina Angliei: Sir Ridley Scott. Distribuţia tentează. Javier Bardem, la fel de straniu ca în cel mai recent „James Bond”, e un personaj dubios şi colorat şi la propriu, şi la figurat. Penelope Cruz, partenera sa din viaţă, în ficţiune e marea iubire a lui Michael Fassbender, ajuns avocat într-o poveste destul de încurcată, în care mai apare din când în când şi Brad Pitt, al cărui rol e greu de definit.
Cea mai înspăimântătoare însă rămâne Cameron Diaz, tatuată şi neîndurătoare, mai periculoasă decât cele două splendide feline la un loc, nişte cheetah extrem de graţioase. Scenariul, deşi este categorisit ca fiind potrivit pentru cei de la 15 ani în sus, începe cu o scenă de sex ultraexplicită, ca să nu mai pomenim despre violenţa unor răzbunări pe bază de sârmă fatală, în loc de ghilotină! Mexicul e prezentat într-o lumină total defavorabilă turismului şi e populat de nişte indivizi nu numai la limită mutanţi, ci şi teribil de sadici. Michael Fassbender pare foarte încântat de partitura pe care o defineşte ca provocatoare şi inedită. E ceva mai îmbrăcat decât în „Shame”, dar tot atât de irezistibil pentru multe cinefile. Printre ingredientele ideale, care să aducă publicul în sală, se numără motocicletele, maşinile de fiţe, interioarele de milionari şi hainele de firmă. Ar mai fi de precizat că pe Brad Pitt l-am descoperit, de-adevăratelea, în 1991, în „Thelma & Louise”, al aceluiaşi Ridley Scott.
„Avocatul“
„The Counselor“
SUA, 2013
Regia: Ridley Scott
Cu: Brad Pitt, Penelope Cruz, Javier Bardem, Cameron Diaz, Michael Fassbender
Distribuit de: Odeon Cineplex