Sâmbătă a fost cutremur. Eram la Operă şi toată lumea s-a purtat remarcabil. O treime doar s-a speriat. A părăsit sala, rânduri, rânduri, asemenea pieselor de domino, cu o sprinteneală ce nu mai ţinea cont de vârstă. Zece la sută au revenit. „Evghei Onegin”, spectacolul montat de Ion Caramitru, a continuat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nici orchestra, nici corpul de balet, nici soliştii n-au avut nicio ezitare. Poate doar ceva mai multă adrenalină după. La aplauze şi publicul a primit recunoştinţa artiştilor. Apoi la Teatrul Naţional, ArtExpo TNB, a fost o nouă rundă de Future Shorts.
Read more: La Taifas cu PeştelePrima dată am văzut o poză într-un ziar american. Brad Pitt era de nerecunoscut. Am fost tentată chiar să fac pariuri. Prima victimă a fost Horaţiu Mălăele, partenerul de drum spre Canada, unde-şi prezenta filmele. În mod sigur şi pe el l-ar fi tentat un asemenea rol.
Read more: La taifas cu Benjamin ButtonUn cuplu de curând căsătorit (Jennifer Aniston şi Owen Wilon) n-ar prea avea chef să aibă şi copii. Aşa că pentru încălzire nu strică un căţeluş. Un adorabil Labrador auriu, ceva mai amărât decât fraţii săi. Este luat de la adăpost şi botezat Marley, după numele unui foarte original şi cam bizar cântăreţ, Bob Marley.
Read more: La taifas cu MarleyVă invit la Teatrul Nottara. Aici puteţi vedea „Ai toată viaţa înainte”, de Romain Gary. De fapt, romanul a apărut sub pseudonimul Emile Ajar. Un scriitor care s-a sinucis la puţină vreme în urma aceluiaşi gest făcut de soţia sa, Jean Seberg. Actriţa, puţin băieţel, din „Cu sufletul la gură”, juca acolo alături de Belmondo. Acum, la Bucureşti, o altă actriţă reuşeşte un rol senzaţional, al unui puşti de 11 ani.
Read more: La taifas cu Laura VasiliuÎn cadrul Festivalului B-EST am avut ocazia să vedem câteva documentare despre rromi. Am reuşit probabil să-i înţelegem mai bine, să descoperim că în principiu îi deranjează că sunt identificaţi cu fustele largi, pălăriile negre sau căruţa cu coviltir. E păcat! Fără ele şi-ar pierde identitatea.
Read more: La taifas cu rromiiMilionar, fireşte, cel care a luat 8 Oscaruri. A creat munţi de invidie şi de strâmbături din nas, cu munţii săi de gunoaie. Rămâne însă o idee genială a unui diplomat şi nu a unui scriitor de profesie. Cum poţi câştiga „Vrei să fii miliardar?” doar cu experienţa personală şi cu mult noroc? Dar când scopul e dragostea şi nu suma ameţitoare, cineva de acolo de Sus te ajută. Fie că e Ram, Allah sau Iisus. În România, cinematografele s-au umplut de cinefili curioşi. Lumea s-a amuzat şi a plâns la unison. La premiera de la Studio au venit şi protagoniştii autohtoni de acum câţiva ani. Ianţu al nostru, moderatorul mult mai fermecător, chiar dacă sever. Şi miliardarul cu carte.
Read more: La taifas cu Vagabondul