…Noul an a pornit în forţă pe scena teatrală românească. Anul în care, probabil, contemporanul nostru Shakespeare va stabili un record, acela de a fi prezent în aceeaşi stagiune pe afişul tuturor teatrelor bucureştene. După ce, anul trecut, ne-am „shakespearizat” copios cu „Eduard al III-lea” (succes împărţit, la TNB, de regizorul Alexandru Tocilescu şi de interpretul principal Ion Caramitru) şi, pe aceeaşi scenă, cu „Visul unei nopţi de vară” (regia Felix Alexa), cu acelaşi „Vis” estival şi la Metropolis (regia Dragoş Galgoţiu), după ce, în toamna trecută, Andrei Şerban a făcut valuri, ca de obicei, cu „Regele Lear(a)”, la Bulandra (pus numai cu actriţe, sub numele de „Leara”!), 2009 a intrat şi el în lume, pe scena noastră, sub aripa Marelui Will. Unul dintre regizorii interesanţi ai momentului, Laszlo Bocsardi, a propus, săptămâna trecută, la Metropolis, un „Hamlet” actual, cu Marius Stănescu „titular”, avându-l alături, printre alte nume grele, pe Sorin Leoveanu, interpretul nr. 1 din memorabilul „Hamlet” (din zilele noastre şi el!) al regretatului Vlad Mugur, la Naţionalul clujean. Tot în templul Thaliei, la încălzire (a avut avanpremiera la Teatrul Mic, week-end-ul trecut!), remarcabila regizoare Cătălina Buzoianu, cu „Furtuna”, titlu care, vrem, nu vrem, ne invită să evocăm uluitorul spectacol realizat, la Bulandra, de Liviu Ciulei, cu vreo trei decenii în urmă…
…Evenimentul debutului de an nu s-a petrecut însă în „Shakespeare-Land”, ci pe prima scenă a ţării, cu spectacolul de excepţie „Molto, gran’ impressione”, în lăudabilul program „Teatru nou cu piese vechi”. Întâia premieră a acestui an s-a realizat după un scenariu de arheolog teatral al lui Romulus Vulpescu, restaurator cu pasiune şi exigenţă a textelor pionierilor teatrului românesc Costache Faca, Matei Millo şi Costache Caragiali (unchiul lui Nenea Iancu). Decişi să-şi respecte datoria morală faţă de naşterea teatrului românesc, admirabilii actori de la Naţionalul bucureştean de azi, cu neliniştitul Dan Tudor la pupitru, au oferit publicului un încântător spectacol. O restaurare istorică grea, având rigori clare, cu câteva evitabile umbre, plină însă de afecţiune şi gând sincer de recunoştinţă, într-o frenezie a jocului, cu o sublimă poftă de a fi trăit pe scenă, în stare să provoace aplauze la scenă deschisă pe durata întregii reprezentaţii. Un minunat spectacol de echipă, cu 20 de trubaduri ai scenei fără vârste, în descoperirea acestei arhive sentimentale a teatrului românesc, în care fiecare generaţie de actori îşi are problemele ei, unele repetabile ca o povară, dacă ar fi să ne oprim numai la apărarea limbii române de occidentalisme (franţuzisme, ieri, englezisme şi, mai ales, vulgarităţi, azi).
E greu să nu remarci pe cineva din acest act de cultură, dar în micuţul rol al Suflerului, marele Mircea Albulescu ne-a dezvăluit încă o dată ce înseamnă magia actorului. Am mai aplaudat sincer un remarcabil „personaj de grup” (Monica Davidescu, Ilinca Goia şi Ileana Olteanu), într-un ludic debordant, 
molipsitor, participările frenetice, „cu simţire”, oferite de Ileana Stana Ionescu şi Magda Catone, am apreciat silinţa în roluri sobre a lui Tomi Cristin, Dorin Andone şi Ovidiu Cuncea, dar şi pitorescul unor actori noi în trupa TNB-ului (Afrodita Andone, Daniel Badale, Orodel Olaru). Şi, negreşit, curajul lui Dan Tudor, care, după superbul spectacol „Sânziana şi Pepelea”, mai câştigă un pariu, prin frenezia şi maturitatea cu care s-a întors spre anii 1800, prin găsirea unui ritm modern într-o „poveste străbună”, dificilă, dar nu obositoare, cum se aşteptau unii. Şi îl mai apreciez pe acest tânăr actor-regizor plin de fantezie şi zbucium creator pentru că n-a intervenit în textul istoric, cum îi reproşau, direct sau prin sugestie, doi cunoscuţi. Ar fi ca şi cum celebrei statui a lui Venus i-am pune braţe!...
Mircea M. Ionescu
