...Titlul exact al ultimei premiere de la Teatrul Foarte Mic este „Vania și Sonia și Mașa și Spike”. Nu-i piesa vreunui dramaturg rus, cum ar părea, ci a americanului Christopher Durang (născut în ianuarie 1946, peste drum de New York, în statul New Jersey). Totodată, actor și cinefil, primind, chiar, Premiul Tony pentru cea mai bună carte („Istoria filmului american”), dar și un „Tony”, în 2013, pentru cel mai bun text dramatic (piesa amintită mai sus). Premiera de la Teatrul Foarte Mic nu a însemnat însă debutul în România al dramaturgului american. O piesă („LSD Theater Show” s-a montat la Godot, în regia lui Horia Suru), iar la alt teatru independent (Thepsis) „Măicuța Maria Ingratius vă explică totul”, piesă premiată, după care s-a făcut și un film.

...Cum unul dintre tinerii regizori valoroși, Horia Suru, s-a îndrăgostit de scriitura lui Durang, când experiment teatral, când revoltă, când convertirea cinismului și remixarea comicului, el ne-a propus acum și „nada” cehoviană. În fond, este spiritul marelui dramaturg rus în cheie contemporană, ba, mai mult, chiar și americană. Încă un semn că „Lumea-ntreagă e o scenă, Și toți oamenii actori”, Shakespeare dixit.

...Premiera de la Teatrul Foarte Mic ne introduce, undeva, în marea Americă, pe malul unui iaz din Bucks County, unde personajele au nume cehoviene, ca un ecou prin vremuri al pasiunii tatălui copiilor pentru unul dintre titanii dramaturgiei universale. Vania și sora vitregă Sonia, roși de viață și de singurătate, așteaptă zilnic Iluzia, bâtlanul albastru. Ei își scurg viața în nimicuri, în casa Mașei, sora lor, actriță plecată spre Hollywood, ducând însă cu ea și tristeți cehoviene, legate de spaima îmbătrânirii și a eșecurilor în dragoste. Când Mașa vine în casa de pe lac pentru câteva zile, însoțită de Spike, un dandy care vrea să profite din relația cu actrița, se schimbă brusc viața din locul unde nu se întâmplă nimic, cum există unul și la noi, în scrierile lui Sadoveanu. Nu doar datorită costumelor aduse de Mașa pentru toți, în așteptarea Balului mascat, ea urmând să fie, cum altfel, Prințesa. Decisă să vândă casa și să-i lase pe drumuri pe Vania și pe Sonia, simțind flirtul lui Spike cu o jună vecină (Nina, alt nume cehovian), Mașa încheie piesa în variantă optimistă, lăsându-și frații să aștepte bâtlanul albastru pe malul lacului.

...Horia Suru și-a arătat valoarea și cu acest text, cu ironie, umor amar, realism american, chiar dacă spectacolul este puțin cam lung, finalul suportând reduceri. L-au ajutat un evantai de actori admirabili, Gheorghe Visu - un memorabil Vania, Liliana Pană - o complexă Sonia, Mihaela Rădescu - excelentă în registrul tragicomic, râsu-plânsu’ al Mașei, Ștefan Lupu - sclipitor în fantele Spike, Andreea Grămoșteanu - debordantă în menajera Casandra (!) și tânăra Anca Bianca Popescu - sensibilă în Nina. Cu toții, în frumosul decor american semnat Maria Micu, în care cele „Trei surori” îl trădează pe Cehov și nu vor să mai plece la Moscova. Ce să caute, acum, acolo?