…Există în București o instituție publică de cultură cu nume lung, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, ajuns o prezență marcantă în ultimii ani pe piscurile artei teatrale din România. Acolo, în vila din Strada 11 Iunie nr. 41, un manager iscusit, Cristian Șofron, a atras un regizor de elită, Victor Ioan Frunză, dându-i mână liberă să creeze minunate spectacole, flancat de un scenograf de geniu, Adriana Grand. Un uluitor director de scenă, care avea să-și anunțe cariera de excepție chiar cu examenul de licență, în ’81, cu „Dragonul” de Evgheni Șvarț, la Teatrul din Piatra-Neamț. De atunci, a montat în toată țara și prin Europa, dar ceea ce a reușit în ultimul deceniu, cu o trupă de tineri remarcabili actori (George Costin, Sorin Miron, Adrian Nicolae, Nicoleta Hâncu și alții), reprezintă un extraordinar fenomen. Fenomenul Frunză!
…Au fost, în ultimii ani, „Familia Tot”, „Scene din viața insectelor”, Tartuffe (anul trecut), „Steaua fără nume”, „Mobilă și durere” (ultima stagiune) etc. Spectacole de ținută, onorate cu premii și invitații la atâtea festivaluri. Ultimul, „Mobilă și durere” de Teodor Mazilu, a strălucit superb, uimind, încântând, deopotrivă, cronicari dramatici, selecționeri și simpli spectatori. Deloc întâmplător, a urmat un evantai de nominalizări și premii la UNITER și festCo. La ultima Gală UNITER, în sfârșit, i s-a acordat redutabilului director de scenă sceptrul pe care îl merita de mult (pot uita minunea de spectacol „Regele moare”, la „Mundi”, nepremiat?!): Premiul pentru cea mai bună regie pentru spectacolul „Mobilă și durere”. Aceeași excelentă producție a câștigat și Premiul de scenografie (Adriana Grand) și a ratat cel puțin alte două prin Adrian Nicolae (rolul lui Gore) și Andrei Huțuleac (Urecheatu) - nominalizați la Cel mai bun actor și Cel mai bun actor în rol secundar. La Festivalul Comediei Românești (festCo), un triptic de Premii pentru „Mobilă și durere”: Cel mai bun spectacol de comedie, Cel mai bun regizor - Victor Ioan Frunză, Cel mai bun actor în rol secundar (Alexandru Pavel, dublura lui Andrei Huțuleac în Urecheatu). S-ar cuveni și Premiul Publicului acestui „Mobilă și durere” de senzație, după superbul text (scris în ’81) de Teodor Mazilu, inegalabilul existențialist satiric, atât de actual și astăzi!
…Nu am văzut montarea lui Victor Ioan Frunză de la Galați, în ’87, cu textul lui Mazilu. Am vizionat alți regizori tentați de spumoasa piesă, la Bulandra, la Nottara (anul trecut) etc. Ceea ce au reușit însă acum Victor Ioan Frunză și trupa sa de aur (George Costin - în Sile Gurău, Adrian Nicolae - Gore, Nicoleta Hâncu - Lizica, Alexandra Fasolă și Irina Bucescu - în Melania, Sorin Miron - Paul Arnăutu, Andrei Huțuleac și Alexandru Pavel - în Urecheatu) a însemnat un Regal de comedie la cote înalte, de la decupaj scenic, joc, la ritm și imaginație. N-am râs și nu m-a fascinat atâta un text dramatic scris din vârful peniței de vreun deceniu! Mulțumiri, prețuite Victor Ioan Frunză, și încântătoarei trupe de la… UNESCO București!