...De regulă, marii filosofi nu evadează din împărăția bibliotecii, acolo își clădesc Lumea lor nemuritoare. Hegel și Kant n-au ajuns niciodată pe scenă, cu publicul în față, au rămas retrași în sfere, pentru mulți ermetice, în fenomenologia spiritului și rațiunea pură. Din fericire, noi avem doi filosofi geniali, care au extins sublimul rațional și în templul Thaliei, înnobilându-l. „Ifigenia” lui Mircea Eliade a făcut carieră. Acum a urcat pe scenă și discipolul lui de geniu, Ioan Petru Culianu, preocupat tot de mitul antic. Cu unica sa piesă de teatru, „Oreste Regele Sunetelor”, inclusă între „Fugile” filosofice fără pereche. Singura piesă scrisă de cel născut, în 1950, la Iași și dispărut prematur, la 21 mai 1991, asasinat într-o toaletă a Universității din Chicago.
...„Oreste Regele Sunetelor” a avut premiera mondială acum opt zile, pe scena teatrului din Giurgiu! După o nu prea cunoscută adaptare radiofonică, de acum 12 ani, piesa a ajuns, în sfârșit, pe scenă! O fascinație a ideilor și o nouă abordare a Mitului Electrei, diferită de a lui Eschil, Sofocle, Euripide. Ioan Petru Culianu propune o Artă a fugii din lume, alta decât „Arta fugii”, capodopera lui Bach, neterminată. La ambii, compozitor și filosof-dramaturg, există o nobilă dizolvare a spațiului și timpului finite în nemurirea Omului. În piesa sa, Ioan Petru Culianu ne înalță într-o sonată filosofică a sferelor ancestrale. Abordând magia mitului elen, Ioan Petru Culianu schimbă sensul, Electra este cea care propune armonia, pacea, neacceptate, vanitos, însă letal, de Oreste.
...Piesa aceasta sublimă, grea, dacă nu, pe alocuri, ermetică, a avut șansa la premiera ei mondială de un regizor - Cristian Mihăilescu, și de o interpretă a Electrei și a Vânzătoarei de corăbii - ilustra soprană Felicia Filip, veniți din împărăția sunetelor! Apropiind spectacolul scenic, cred, ca nimeni alții, de ceea ce și-a propus Ioan Petru Culianu. Experimentatul maestru Cristian Mihăilescu a găsit miraculos măsura exactă pentru implicarea interpreților și a spectatorilor în „evadarea într-o împărăție a sunetelor pure și triunghiuri în afara timpului, în nesfârșit”. Textul capătă sub bagheta regizorului de elită soluții scenice încântătoare, momentul îmbătrânirii bruște a lui Oreste fiind absolut uluitor. Superb și arpegiul de trăiri complexe al fermecătoarei Felicia Filip, Regină nu doar a sunetelor, dar și a scenei, atacând imperial Mitul, cu forță, sensibilitate și inteligență rare.
...O revelație, în Oreste, tânărul actor Mihai Nițu. Matur, dinamic, cu dicție și suflet, într-un rol foarte greu. Un nume despre care, pun rămășag, se va scrie curând laudativ... Rol mic (Clitemnestra), însă zămislit cu har de Raluca Botez, ca și cel al lui Pilade (interpretat de Mihai Rîpan). Într-o scenografie - superbă bogăție de simboluri (semnată de Daniel Divrician, autor și al secvențelor mării prinse în patru ipostaze) și în acodurile unei coloane sonore - personaj compusă cu măiestrie de Alexandru Burcă, la Giurgiu, un Triumf.
