Main menu

header

…Mai toate teatrele şi-au anunţat premierele pe următoarele luni, mai exact până în vară, la finele actualei stagiuni. Peste tot nume de referinţă din dramaturgia universală. Ceea ce este foarte bine, nobil aş spune. Cum Marele Will se joacă nonstop, e firesc ca el să revină la „Odeon”, unde regizorul Alexandru Dabija şi-a ales „Scene din Shakespeare”, sau la Naţionalul timişorean, unde Alexandru Hausvater propune, în plină primăvară (sau vară), o „Poveste de iarnă”. Nu-i uitat nici Cehov. „Pescăruşul” (pus de curând în scenă la Oradea de un regizor rus) va zbura şi în briza mării, la Constanţa, unde îl va monta apreciatul regizor de film Ioan Cărmăzan. Cehov reapare şi la Naţionalul bucureştean, cu „Un duel”, o dramatizare (?!) regizată de Al Dabija, dar şi în repertoriul Teatrului de Comedie, cu Ducu Darie director de scenă la „Duhul pădurii”. Ne vom reîntâlni şi cu Maxim Gorki, la Metropolis, unde Mircea Marin încearcă o altă variantă la „Azilul de noapte” (de neuitat ultima montare de la TNB, ce a oferit ultimul rol de excepţie al regretatului Ovidiu Iuliu Moldovan; remarcabilă şi punerea în scenă, anul trecut, de la „Toma Caragiu” din Ploieşti), însă şi cu Mihail Bulgakov, pe care redutabilul Alexandru Tocilescu îl va readuce în prim-plan prin „Casa Zoikăi”, pe scena de la Comedie, acolo unde, cu peste un deceniu în urmă, Cătălina Buzoianu oferea o memorabilă „Fuga” (în traducerea venerabilului publicist sportiv Ioan Chirilă), spectacol în care străluceau regretatul Ştefan Iordache, Iarina Demian, Vladimir Găitan şi alţii.

…Primăvara aceasta aduce în Templul Thaliei şi aer de peste Ocean. „Americanul anului” va fi, fără doar şi poate, Tennessee Williams, care va reapărea pe afişul de la Bulandra prin „Trandafirul tatuat” (în regia lui Dinu Cernescu) şi la Teatrul Mic, unde încântătorul regizor româno-american Florin Fătulescu va începe repetiţiile la „O casă care nu-i făcută să stea în picioare”. Tot la capitolul „dramaturgie americană” să reţinem că pe prima scenă a ţării Ion Caramitru va regiza „Toţi fiii mei”, de Arthur Miller (cel care a fost, printre altele, patru ani soţul lui Marilyn Monroe). Şi alţi dramaturgi de prim-plan aleşi pentru stagiunea în curs şi cea din toamnă (Samuel Beckett, Carlo Gozzi, Buchner, Labiche, Feydeau etc.). Din păcate, cauţi cu lupa o piesă românească actuală cu premiera în lunile viitoare şi nu prea găseşti!?! Rămânem tot cu Nenea Iancu („Conul Leonida faţă cu reacţiunea”, în regia lui Mircea Anca, va apărea la „Valahul” giurgiuvean) şi cu Victor Eftimiu („Înşir’te mărgărite”, la Naţionalul craiovean). Se joacă o mână de piese autohtone contemporane montate până acum. Nimic nou însă primăvara aceasta, când, în aprilie, se va premia „Cea mai bună piesă românească a anului 2008”, la UNITER, iar în mai vom afla primele trei texte la „Concursul de comedie românească”, la festCO (ediţia a IV-a). Semn că piese româneşti actuale există. De ce nu se joacă ele, numai directorii de teatre şi mai ales regizorii ştiu de ce!...
Mircea M. Ionescu