Main menu

header

...Valentin Nicolau, plecat prematur în Ceruri (la 13 ianuarie 2015), la doar 55 de ani, rămâne în istoria noastră nu doar ca unul dintre valoroșii dramaturgi contemporani atât de puțin jucat, ci ca un activ om de cultură. În bogata-i carte de vizită, două borne au strălucire aparte: fondarea, în 1991, a Editurii Nemira, ce a revitalizat cartea de teatru, și conducerea TVR, în cei mai fructuoși ani ai săi (2002-2005)...

...Valentin Nicolau este unul dintre dramaturgii parabolelor. Nicolae Manolescu l-a apropiat de teatrul absurdului („Cea mai ionesciană, până și în simplitatea ei, rămâne Ca zăpada și cei doi, singura nepolitică!”), iar Mircea Ghițulescu îl caracterizează excelent în Istoria dramaturgiei române contemporane: „Indignat de România, ca Emil Cioran, trist ca Shopenhauer și sătul de viață ca Urmuz”. Ei bine, atât de valorosul dramaturg nu și-a văzut pe scenă decât două dintre multele piese („Legenda ultimului împărat”, la Naționalul bucureștean, și „Uzina de plăceri S.A.”, jucată peste un deceniu la Nottara). S-a mai bucurat și de un excelent spectacol de teatru tv, cu „Ultima haltă în Paradis”.

...Înainte de plecarea neașteptată a lui Valentin Nicolau, stabilisem să discutăm includerea în repertoriul Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu a uneia dintre piesele sale nejucate. Discuția noastră n-a mai avut loc, dar am decis să caut un regizor pe măsură pentru piesa „Aplauze pentru Lena”. Am găsit un tânăr cu har, însă atât de „serios”, încât aștept și astăzi telefonul său! Din nefericire pentru mine, dar spre binele istoriei dramaturgiei române contemporane, un teatru particular din Oradea, „ArtEmotion”, al freneticilor actori Mirela și Sebastian Lupu, a montat piesa „Aplauze pentru Lena”, în regia profesionistului Andrei Mihalache, invitați cu ea și la București, în cadrul Festivalului Național de Teatru Independent. „Lena” a primit meritate aplauze la Godot Cafe-Teatru, într-o sală full, chiar dacă în Caietul program al Festivalului nicio piesă nu avea autor!?!

...Textul dramatic a șocat de la început. Un politician miliardar (Dinu, cu portretul uriaș, la vedere) și-a pierdut la poker nevasta, pe Lena, cunoscută actriță. Pentru 24 de ore, întreaga avere a politicianului devine proprietatea necunoscutului câștigător la poker. Cu umor amar, cei doi devin măști care dansează, care pendulează între absurd și psihologie fină, între tristețe și necomunicare. Mirela și Sebastian Lupu joacă stimulați de text, cu patos, ei și regizorul au ales una dintre cheile interpretării, cea realistă, neforțând nuanțele însingurării și a crizei de comunicare. Replica din final („Dacă știi exact ce vrei să faci, nu lași loc minunilor”) lasă spectatorului libertatea de a căuta semnificațiile pierderii unei soții la poker. De un politician-soț de nimic.

...Sper ca acest text atât de ofertant, descoperit acum pe scenă (după un spectacol-lectură, în 2012), să cunoască cât mai multe variante de spectacol! Ca o revanșă față de Valentin Nicolau...