…De vreun sfert de veac, tot aud cam aceeași „echipă de zgomote” (regizori, directori de teatre, câțiva cronicari de-ai casei) susținând fără argumente: „N-avem dramaturgie autohtonă!”. Acest pseudoconcert de reavoință sună tare fals! Au și fost „casați”, cu o excepție, două, dispăruții din ultimul sfert de veac Teodor Mazilu, Marin Sorescu, Dumitru Solomon, Ion Băieșu, Iosif Naghiu, Valentin Nicolau și alții… Apoi, Dumitru Radu Popescu, Matei Vișniec, Viorel Cacoveanu, Mircea Radu Iacoban, Lucia Verona, Dinu Grigorescu, Radu F. Alexandru, Mihai Ispirescu, Cornel Udrea, Mircea M. Ionescu etc., seniorii sau supraviețuitorii, încă scriu profund, ancorați în prezentul tranzitoriu… Și mai sunt și cei între două vârste (Alina Nelega, Radu Macrinici, Horia Gârbea, Emil Mladin, Laurențiu Budău și alții), prolifici, dar prea rar luați în seamă (las o clipă „noua generație” de dramaturgi români, un capitol aparte!). Și, atunci, cum se poate striga iresponsabil într-un cor de afoni „Nu avem dramaturgie autohtonă”?!... Adevărul e că dramaturgia română contemporană NU este citită! De către regizori (tirania prezentului!), directori de teatre, cronicari dramatici. Excepțiile confirmă regula!

…Am avut nebunia să fac, incredibil, în briza Dunării, la Giurgiu, „Cetatea Dramaturgiei Românești”! Demonstrând nu doar că există piese autohtone - montând numai texte ale dramaturgilor români (42 în cei cinci ani și jumătate ca director al Teatrului „Tudor Vianu”!) -, dar că un teatru a putut renaște (6 premii internaționale!) și cu un asemenea Proiect… Îmi mai permit să afirm că, în ultimii cinci ani și jumătate, am citit cam 100 de piese pe an. Printre ele și maculatură, însă 10%-15% bune și foarte bune. Nu puteau fi capodopere, cum își caută unii regizori sau directori de teatre alibiuri. Nu toți actorii sunt Beligan, Rebengiuc, Albulescu, Caramitru, Mălăiele, nici toți regizorii Ciulei, Șerban, Purcărete, Hausvater etc. Asta nu înseamnă cu nu avem actori și regizori români contemporani!

…Soluția pentru repunerea dramaturgiei române contemporane în drepturile ei nu constă doar în renunțarea la acea aberantă literă c), Art.3, din Ordonanța 189/2008, care, UNIC în lume, scoate dramaturgii români în afara fenomenului teatral, iar, logic, UNITER nu-și mai justifică firma, nefiind Uniunea Teatrală din România, ci Uniunea Actorilor și Regizorilor!

…Într-o recentă întâlnire cu oameni de teatru (actori, dramaturgi, regizori, cronicari) eminentul director de scenă Victor Ioan Frunză a făcut o precizare memorabilă. Pentru ca o piesă românească să se impună îi trebuie cei mai buni actori și regizori, plus un buget pe măsură! Afirmație susținută de cele două ultime remarcabile spectacole „Mobilă și durere” de Teodor Mazilu și „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, montate fascinant de Maestrul Victor Ioan Frunză!

…E timpul ca „echipa de zgomote” (o piesă de Fănuș Neagu!) să-și schimbe repertoriul defetist în privința dramaturgiei autohtone! Este și obligația Ministerului Culturii!