…Voce bine definită în dramaturgia română contemporană, Dinu Grigorescu este o personalitate debordantă, cu fascinantă tinerețe spirituală la cei 78 de ani pe care îi va sărbători la 4 iunie. Scrie și rescrie, reface toată piesa, de două ori, de zece ori, aleargă prin orașele țării, prin Bulgaria și Serbia, să vadă piese românești montate, semnează cu mare succes (un Premiu, anul trecut) cronici dramatice în multe reviste literare în frunte cu „Luceafărul”, se zbate să înființeze un teatru particular al dramaturgilor autohtoni, țese proiecte pentru America, Franța și China, își susține confrații etc. Weekend-ul ce-a trecut m-a invitat la Pitești să-i urmăresc, la Teatrul Al. Davila, reluarea premierei de acum aproape doi ani, „Ciripit de păsărele” („Ulii nu stau în colivie”).

…Titlul amintea de debutul eclactant al lui Dinu Grigorescu pe scena românească, la Teatrul de Comedie, în 13 mai 1978, cu o comedie ce-a umplut la refuz sălile, în 105 spectacole, cu nume grele, Stela Popescu, Valentin Plătăreanu, regretații Vasilica Tastaman, Liliana Țicău, Iurie Darie, Gheorghe Șimonca. Peste câțiva ani, succes nebun al piesei și la Teatrul Radiofonic, cu Rodica Mandache, Camelia Zorlescu, Mișu Dinvale, George Ivașcu, Valentin Uritescu…

…Acum, la Pitești, o cu totul altă comedie, adeptul „piesei cu mai multe variante” argumentând „Și Shakespeare are trei texte pentru Hamlet”! Redutabilul comediograf păstrează titlul în numele succesului de la Comedie și, oarecum, cadrul. Aceleași personaje, la o primă vedere, dar cu alte nume, categoric altă piesă - „Ulii nu stau în colivie” din subtitlu. Un text debordant ca și personalitatea autorului, un balans fermecător între real și absurd, dadaism în multe situații, Dinu Grigorescu având calitatea rară de a se juca superb cu sensul și semnificația aceluiași cuvânt, dându-i nu doar comic rar, însă și incizie nemiloasă, în cazul de față ancorându-l în realitatea românească de infinită tranziție, unde, spune o superreplică: „Democrația trece, dictaturile se întorc”! În țara în care „Soțul e judecător, soția - infractor”, iar „Viața e un mare cimitir de iluzii”.

…Cu acest nou text vitriolant, regizorul Matei Varodi (mai nou și directorul interimar al teatrului argeșean) reușește un spectacol realmente excelent, cel mai bun din cele multe pe care i le-am urmărit, fiind potențat și de scenografia și costumele-personaje ale Mirunei Varodi. Remarcabilă e plasarea acțiunii într-un „teatru în teatru”, jucându-se și pe o platformă ce susține perfect trecerea real-absurd, în care ideile joacă superb, alegând un final propriu de efect, împușcarea caricaturilor de personaje, ca imediat să ningă din cer cu manechine albe, ca o repetabilă povară a istoriei. Din păcate, acest spectacol rar n-a fost susținut actoricește pe măsură decât de Dan Ivănesei (Mario - Uliu de familie) și Ramona Olteanu (Gina - Rândunica mută-ți cuibul). Ceilalți, cred că pot mai mult, de la învățarea textului la nuanțarea lui în stilul modern al piesei și al montării!