…Este mare Sărbătoare, cum a fost și vara aceasta (20-26 iunie), pe tărâmul unde, în numele Zeilor, cu 2.000 de ani în urmă, au apărut primele manifestări teatrale la noi. În vechiul Tomis, în briza Mării Negre, Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetății”, imn de Frumos peste Dobrogea plină de legende. Acest admirabil Eveniment, realizat de Teatrul de Stat Constanța (director: Dana Dumitrescu) și Consiliul Județean Constanța, s-a născut nu din spuma mării, ci din Serile de teatru antic pe malul Mării Negre, în 1978. Atunci, s-a organizat întâiul Festival de teatru antic din țară, prezentându-se un fermecător spectacol „Legendele Atrizilor”, valorosul scenariu dramatic după Eschil, Euripide și Sofocle, realizat și regizat la înalte cote estetice de Silviu Purcărete. În 1981, la a II-a ediție a Serilor de teatru pe malul Mării, Teatrul din Constanța a prezentat alt spectacol-eveniment, după „Hecuba” lui Euripide, în remarcabila regie a lui Silviu Purcărete.
…Vara aceasta, șapte zile diverse, sub vibrația Zeilor. În sala Teatrului și pe Scena mobilă din Piața Ovidiu, în fața unui public însetat de teatru și Mituri, ce a beneficiat de un minunat cadou (intrarea liberă!), s-au perindat mai toți zeii, zeițele și bacantele Mitologiei antice, de la Antigona, Medeea, Zeus, la Afrodita, Hecuba, Hefaistos și alții. În producțiile unor teatre franceze (două), din București, Sibiu (două spectacole), Oradea, Târgoviște, Râmnicu-Vâlcea, Constanța (cu patru producții recente reușite certe) și ale studenților de la Universitatea Ovidius, Facultatea de Arte (un excelent „Hades și Persefona”). S-au vizionat producțiile a doi regizori francezi, câte unul armean și italian și opt români. Un veritabil festin artistic, înnobilat de Mitul antic și modern, într-o varietate de mijloace teatrale de substanță și efect.
…Am vizionat toate cele 13 spectacole din Festival, care m-au încărcat de frumos. Nu îmi permit o ierarhie, însă nu pot trece peste câteva producții remarcabile: „Dionysos”, după „Bacantele” lui Euripide, montat la teatrul constănțean de italianul Daniele Salvo, cu un formidabil Marius Bodochi și cu un splendid personaj colectiv de 13 bacante dansând, cântând pe două scene de teatru în teatru, superb luminate… Au lăsat o excelentă impresie „Homocordus”, al regizorului francez Richard Navarro, „Othello” de Shakespeare, pus cu har modern pe scena teatrului din Târgoviște de armeanul Suren Shahverdyan, „Uciderea lui Gonzago” de bulgarul N. Iordanov, în regia dinamică, nuanțată a lui Ion Sapdaru, pe scena teatrului organizator, ca și „Electra”, după Sofocle și Euripide, scenariul dramatic al regizorului Mihai Măniuțiu, oferit de Naționalul din Sibiu.
…A fost în cadrul Festivalului și un interesant Colocviu „Mit antic, mit modern” (moderator: Doru Mareș), la finele căruia, autorul acestor rânduri a propus și un Concurs de Dramaturgie Antică, organizat de anul viitor de Teatrul de Stat Constanța, idee aprobată. Dramaturgi români, vă așteaptă Zeii și Antichitatea!