…De două decenii, în fiecare an, când se termină sezonul estival, pe malul mării, la Costinești (câteva ediții la Mangalia), tineri actori absolvenți de facultate vin la Gala Hop, Gala Tânărului Actor. Lăudabilă preocupare a UNITER-ului pentru junii actori aflați la porțile Destinului, cu timiditate, talent, speranțe. Anul acesta, la Costinești, la „Vox Maris”, ediția a 19-a, între 5 şi 8 septembrie. Și, ca de fiecare dată în ultimii ani, o exigentă preselecție. Vara aceasta, între 20 şi 23 iulie, la TNB, cam 100 de visători, la două secțiuni, Individual și Grup. În fața unui Juriu select, care s-a tot schimbat, dar, în final i-a cuprins pe Mihai Constantin, Lia Bugnar, Bobi Pricop, Ada Milea, Andreea Gavriliu, directorul Galei fiind iscusitul profesor universitar clujean Miklos Bacs, care a scos frumoase pleiade de actori, unii câștigători prin timp ai Galei Hop. Tema Galei 2016: „Ne-bun după această lume”. Interesant, mai ales pentru candidații la glorie care vin la Gala Hop, unii pentru a doua, a treia oară. Căci, în fiecare an, intră sute de tineri entuziaști la facultățile de teatru din întreaga țară (numai la UNATC în jur de 60!). La absolvire însă mulți se trezesc șomeri cu diplomă!
…Gala Hop va avea în concursul de la început de septembrie 19 tineri (12 de la UNATC, şapte de la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj!) și trei trupe la Grup: câte una de la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj și UNATC. Logic să te întrebi: și celelalte centre universitare unde ființează facultăți de teatru?! Nimeni de la Târgu Mureș, de la Craiova, Galați, Timișoara!?! Cine-i de vină?! Lipsa de talente sau profesorii care cern căutătorii de visuri?!
…Gala Hop înseamnă un excelent moment de testare a noii generații de actori români, iar UNITER merită toată lauda pentru efortul material și, în special, moral. Din păcate, după Gală, puțini dintre câștigători se bucură de vreun rol, rolișor, la un teatru profesionist, chiar dacă majoritatea laureaților sunt veritabile talente, apreciate și de presa prezentă la Gală și de directorii de teatre invitați. Gala Hop devine, nefericit, o Fata Morgana, un scop în sine și nu o rampă de lansare, cum și-a propus! De vină sunt sistemul de învățământ, Ministerul Muncii și cel al Culturii, care nu se zbat suficient să rezolve această interogație gravă: ce facem cu batalioanele de tineri actori cu valențe certe?! Naționalul bucureștean a căutat o oarecare rezolvare, prin Proiectul 9G, dar nu-i suficient!
…Oricât îl prețuiesc pe remarcabilul creator de actori Miklos Bacs, nu pot să nu zâmbesc amar citind ultimul punct din Decalogul lui de profesionist autentic, adresat tinerilor actori candidați la gloria scenei: „Dacă voi nu vă apărați această meserie și nu impuneți respect pentru ea, nimeni nu o să vă ajute!”. Drama este, distinse domnule profesor, că prea puțini ajută valorile din tânăra generație!... Și, așa, frumoasa Gală Hop devine dintr-un generos punct de plecare Gala Stop, capăt de drum spre iluzii!