…Dramaturgia face parte dintre genurile literare, împreună cu poezia și proza. Din nefericire, la noi, Dramaturgia este Cenușăreasa, în pofida unei nobile tradiții, fiind suficient să amintim despre Caragiale și despre Eugen Ionesco, despre vârfurile unor pleiade de autori dramatici (Sorescu, Mazilu, Băieșu, D.R. Popescu, Solomon, Naghiu, Naum, Horia Lovinescu, Tudor Popescu etc.), ajungând la Matei Vișniec, românul jucat în ultimii ani în peste 25 de țări. Și totuși, la ora actuală, destui susțin că nu avem Dramaturgie contemporană autohtonă. I-am contrat mereu, cu suficiente argumente. Unul dintre ele îl reprezintă Concursurile Naționale de Dramaturgie. Acum doi ani existau nu mai puțin de 8 (opt) asemenea surse de piese de toate genurile: Concursul „Cea mai bună piesă a anului”, organizat de UNITER; Concursul de Comedie românească - festCo, Teatrul de Comedie; Concursul de Comedie, Festivalul Național de Comedie - Teatrul „Fani Tardini” Galați; Concursul Dramaturgie contemporană - Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara; Concursul „Cea mai bună piesă scurtă” - Teatrul „Regina Maria” Oradea; Concursul „Dramaturgie în Doi” - Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu; Cea de Monodramă - Gala Star Bacău; Concursul de dramaturgie „Goana după fluturi” - Râmnicu-Vâlcea. Am spus „au existat”, pentru că, la ora actuală, două dintre Concursuri (cele organizate de teatrele din Galați și din Giurgiu) nu mai există!?! Dacă ne mai amintim că, în urmă cu vreun deceniu, a existat și un Concurs de Dramaturgie al Ministerului Culturii, regresul apare cât se poate de clar.
...Justificarea celor mai mulți: multă maculatură la Concursurile de Dramaturgie din România! Așa să fie?
…Făcând o medie a textelor trimise la cele 8 Concursuri amintite, ajungem la cifra de 450-500 de piese scrise pe an de autori dramatici români, consacrați, dar și de autori aflați la început de drum. Ceea ce înseamnă că, deși românul nu s-a născut dramaturg, ci poet (cum scria malițios un cronicar... dramatic!), în România se scrie suficient teatru.
...Ca unul care a făcut parte, de câteva ori, din Juriile unora dintre Concursurile amintite, îmi permit să opinez, obiectiv, că nu toate textele dramatice dintre cele 450-500 au fost de valoare. Afirm însă că am găsit 20-25 de piese bune, dintre care 6-8 chiar foarte bune! Numai că ele nu-s citite de regizori, directori de teatre, actori, cronicari dramatici, în frunte cu marele Andrei Șerban care a susținut de mai multe ori că n-avem dramaturgie autohtonă contemporană!... O spune un dramaturg român favorizat de soartă (cu 32 de premiere la activ, petrecute în cinci țări!), semn că nu-i un demers prodomo, ci probreaslă!
…Iar piesele câștigătoare nu sunt montate de teatrele organizatoare ale Concursurilor (excepție Galați și Giurgiu). Este mai ușor să se afirme că dramaturgia autohtonă nu există, decât să fie susținută. De la Ministerul Culturii la conducerea fiecărui teatru subvenționat! Altfel, drumul piesei românești către scenă va fi nu doar dificil, ci și, pe alocuri, chiar imposibil!
