...Mă număr printre cei care cred în dramaturgia autohtonă, cam ocolită de regizorii români. Logic, încântat, la Festivalul de Teatru Independent „UnderCloud”, când publicul a aplaudat frenetic, chemând pe scenă și autorul, alături de ceilalți creatori ai spectacolului „Aeroport”! Autorul era Ștefan Caraman, dramaturg matur, cu har comic și știința relațiilor dintre personaje, care a irupt spectaculos, în 2006, prin câștigarea Concursului „Cea mai bună piesă a anului”, organizat de UNITER, cu textul „Colonia îngerilor”, ce avea să fie montat la Teatrul Mic! O piesă („Aeroport”, nominalizată de UNITER în 2009) dădea titlul trilogiei „Aeroport”, din care mai făceau parte textele „Ne vom revedea în anul care a trecut” și „Just call me Baby”... Acest interesant „triptic” dramatic al lui Ștefan Caraman a avut un destin fericit. I s-au jucat toate cele trei piese, câte una în fiecare an, cu mare succes, la Naționalul timișorean, în regia plină de patos a lui Ion-Ardeal Ieremia, care l-a încântat și pe dramaturg prin montarea în ton cu arderea sa!... Cele trei texte dramatice l-au inspirat pe regizorul Ovidiu Căița la un scenariu cu titlul „Praga. Ultimul zbor”, ce a urcat pe scena Teatrului „Jean Bart”, din Tulcea natală a dramaturgului.
...Zborurile lui Ștefan Caraman, cu remarcabilul său text, ca idee, dialog și tratare, au ajuns și la Iași, într-un teatru independent (regia: Octavian Jighirgiu)! Dar cea mai spectaculoasă „aterizare”, o premieră absolută la... Otopeni, avea să aibă loc, acum doi ani, cu o companie din Templul Thailei - „8pt” - chiar pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, unde tânărul, dar valorosul regizor Alexandru Nagy a prezentat la Terminalul 2 montarea celei de-a doua piese din trilogie, numele de afiș al spectacolului inedit, mult gustat și ovaționat de pasageri care se îmbarcau sau aterizaseră pe Otopeni, numindu-se… „Aeroport”!
…Spectacolul avea să se joace și la „Godot Cafe”, în București, lăudat, cum s-a întâmplat și la „UnderCloud”. Fără ca tema eternelor trădări din cupluri, a adulterelor în lanț să fie nouă, Ștefan Caraman a tratat-o în ritmul vremurilor, direct, la obiect, în registrul pe care-l stăpânește atât de bine, cel comic. Cele două perechi care așteaptă, pe un aeroport din Praga, întoarcerea acasă oferă un labirint al pragmatismului contemporan ce definește iubirea. Replicile inedite, hazoase par gloanțe oarbe între cei patru, schimbările de stare psihică și fizică stârnesc aplauze, definind un veritabil succes. La care au contribuit din plin regizorul Alexandru Nagy (unul dintre puținii din generația sa care acordă atenție dramaturgilor români, realizând și excelentele spectacole „Cabaretul cuvintelor” și „Omul pubelă”, de Matei Vișniec!), cu un decupaj fin al textului, cu imaginație și atenție la dozarea tensiunii scenice. Ca și „careul de ași” al interpreților, din două generații (Gelu Nițu - Carmen Ionescu, Meda Victor - Mihai Smarandache), toți în zi de grație. Încă un semn că dramaturgia autohtonă merită atenție!
