…Din punct de vedere teatral, vremurile sunt sub regizori! Cel puțin în România. N-am să spun, ca unii, că trăim perioada „tiraniei regizorilor”, dimpotrivă, consider benefic efortul de imaginație în racordarea textelor dramatice, vechi și noi, la neoprezent, ceea ce le mărește valoarea. Totul însă cu măsură!... Altfel, asistăm la un veritabil „Pat al lui Procust”, în care sunt înghesuite, ba chiar maltratate, texte celebre sau contemporane. Este o modă, dacă nu un curent, ca regizori români să rescrie piesele lui Shakespeare, Molière, Cehov, Caragiale și alții, încât uneori nu mai înțelegi esența. Să vezi într-o montare după Shakespeare apărând ca personaje structurale, prinse în trama textului, cazaci ruși (!?!) sau să te trezești cu „Năpasta” lui Nenea Iancu mutată din satul argeșean într-o casă de mode în București, pe scena TNB, nu este nici măcar parodie haioasă...
...Mai nou, am văzut o serie de spectacole create la mare meserie, cu dramaturgi cunoscuți pe afiș, dar pe scenă căutai cu lupa replici și semnificații ale respectivilor autori. Spre exemplu, minunea de spectacol „Cafeneaua Pirandello”, la Teatrul „Regina Maria”, Oradea, în scenografia grandioasă și de rafinament a lui Adrian Damian, cu poezia filosofică a regizorului Mihai Măniuțiu. În programul reprezentației am citit că la baza spectacolului s-ar afla patru texte de Pirandello („Uriașul munților”, „Omul cu floare în gură”, „Șase personaje în căutarea unui autor”, „Astă- seară se improvizează”), dar celebrul dramaturg italian n-a prea apărut prin scenă! Dacă s-a improvizat prea mult... Aceeași „rețetă” și la Naționalul timișorean, cu textul („Rambuku”), al norvegianului Jon Fosse, jucat în toată lumea. O superscenografie, veritabil personaj modern, semnată tot de inventivul Adrian Damian, 18 actori de teatru-dans șlefuiți de excelenta Andrea Gavriliu, însă, din cele 70 de minute ale spectacolului, cei doi actori-actori, excelenții Claudia Ieremia și Ion Rizea, dacă s-au auzit 15-20 de minute, deși, sincer, în sublima poveste de dragoste narată scenic în superbe metafore de Mihai Măniuțiu simțeam nevoia și de magia Cuvântului. Altfel, am rămas fără replică, la piramida de 20 de nuduri (doi actori și
18 dansatori) din final!?!... Și ar mai fi exemple când textul nu mai e măcar pretext... Pentru a nu se expune, chiar acuzați că siluiesc piesele în numele unor sensuri găsite doar de regizor, Radu Afrim, Geanina Cărbunariu și alții scriu ei textele ce le regizează...
...Și totuși în această nebunie modernă, de negare a dramaturgiei, o mare rază de soare: uluitorul „Hamlet”, prezentat de Teatrul Națiunilor din Moscova, în regia antologică a canadianului Robert Lepage și cu interpretarea „galactică” a lui Evgheny Mironov (a jucat magistral
12 personaje!). Un spectacol neegalat, încă, în varianta 3D, cu 60 de tehnicieni lucrând la milimetru și fracțiune de secundă, fără ca, o clipă, textul lui Shakespeare și natura umană să fie uitate! Garanția că Dramaturgia nu va muri vreodată...
