Main menu

header

…Cel mai tânăr teatru din țară, cel al Dramaturgilor Români, din București, chiar dacă n-a împlinit anul de existență, și-a ținut primul Festival, sfidând neîncrederii! O Gală dedicată, logic, Dramaturgiei Românești Contemporane, una, în fond, internațională. Nu voi face analiza Festivalului de debut, cu lumini și umbre, ci voi privi prin el Dramaturgia autohtonă. Pentru că spectacolele din Festival, 15 la număr, te invită, logic, la comparații și o concluzie (din fericire, pozitivă!). Am împărțit reprezentațiile cu piese românești în „Trei generații”, cum sună și titlul piesei Luciei Demetrius (scrisă în 1956)…

…Ar fi „Generația dramaturgilor care au plecat dintre noi”: Tudor Arghezi (la 87 de ani), Lucia Demetrius (la 82 de ani), George Astaloș (la 80 de ani), Dumitru Solomon (la 71 de ani) și Tudor Mușatescu, dispărut la numai 67 de ani! Piesele lor - de mare succes de-a lungul deceniilor - prezentate în acest Festival (în ordinea numelor amintite): „Confidențial. Scene argheziene” (Teatrul Dramaturgilor Români, pe scurt TDR); „Trei Generații” (Teatrul Odeon), „Balul Cimitirului” (TDR); „Zăpezile de altădată” (Teatrul „George Ciprian” Buzău, anulat, obiectiv, în ultima clipă); „Titanic Vals” (Teatrul „Mihai Eminescu”, Botoșani). Ar mai fi putut figura în această „Generație” Eugen Ionesco, Lucian Blaga, Marin Sorescu, Tudor Mazilu, Ion Băieșu, Iosif Naghiu etc. Dacă teatrele din România s-ar fi aplecat cu mai multă atenție asupra acestor valori ale scrisului dramatic și le-ar fi montat, exceptându-l pe I.L. Caragiale, care a ajuns să fie și rescris!…

…„Generația contemporanilor”, reprezentată salutar de Dumitru Radu Popescu (82 de ani) cu „Damen vals”, spectacol al Teatrului Național „Radu Stanca”, Sibiu, dar și de mai… tinerii Radu F. Alexandru (74 de ani), cu „Luminița de la capătul tunelului” (Teatrul Național „I.L. Caragiale” București); Mircea M. Ionescu (72 de ani), cu „Puștoaica de la etajul 13 sau dragă Societate” (Teatrul Național Satiricus I.L. Caragiale, Chișinău, Republica Moldova); Matei Vișniec (61 de ani), cu „Nina” (Teatrul de Comedie); Horia Gârbea (55 de ani), cu „Funcționarul Destinului” (Teatrul Nottara), și Ștefan Caraman (50 de ani), cu „Aeroport” (Godot Café - Teatru). Și în această categorie ar mai fi suficiente nume de valoroși dramaturgi români în viață…

…„Generația feminină”! Am amintit de Lucia Demetrius, dar au mai figurat în Festival și alte nume: Lucia Verona (68 de ani), cu „Moștenirea” (Teatrul Coquette); Marilena Dumitrescu (53 de ani), cu „Învățăturile lui Zaharia Trahanache către fiul său” (TDR); Carmen Dominte (45 de ani), cu „Exercițiu de echilibru” (TDR), Elise Wilk (35 de ani), cu „Exploziv” (Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova). Și la acest capitol există nume importante, cu Lia Bugnar în capul listei…

…Cele Trei Generații de Dramaturgi Români prezenți în Festivalul dedicat operelor lor, ca și cei omiși, din diverse cauze, demonstrează clar că EXISTĂ Dramaturgie autohtonă. Trebuie doar să fie citită și promovată cu mult curaj!