...Ultima premieră a anului 2017 la „Comedie”, varianta modernizată a piesei „Ultima oră”, scrisă de Mihail Sebastian în 1945, „Breaking News” pe afiș, va figura - mă încumet să afirm - printre cele mai căutate, mai bune spectacole din... 2018! Pentru că remarcabilul regizor Mircea Cornișteanu a reușit să îmbrace în hainele prezentului (fără stridențe) textul lui Sebastian, cu interpretări celebre la viața sa (Cotescu, Finteșteanu, Dem Rădulescu etc. în spectacolul de teatru radiofonic, în 1963; Mircea Albulescu, Marin Moraru, Ștefan Iordache, Gheorghe Dinică în spectacolul de la Național, în 2003). Un final uluitor, cu actuala faună a ciocoilor noi pe scenă, aceeași ca și în 1932, când se desfășura piesa, în redacția ziarului „Deșteptarea”, în criză financiară.
Apariția, din greșeală, în această fițuică, a unui material destinat unei reviste de specialitate, despre „Alexandru cel Mare la Mediaș” (autor - conferențiarul Alexandru Andronic, un fel de Miroiu bolnav de istorie), ploaia de gafe de corectură declanșează furibunda reacție a magnatului Grigore Bucșan, care se crede șantajat. Cumpără ziarul, tipografia, îi ordonă ministrului Educației să-l scoată din învățământ pe Andronic, iar în final, „Afacerea Protar”, gândită de mogul ca o „lovitură” pe piața ovăzului, se transformă în... „Asociația pentru încurajarea studiilor de istorie antică”, Andronic fiind trimis în Asia, să-l studieze pe Alexandru Macedon, spre liniștea lui Bucșan. Eveniment pe care toate televiziunile din România îl vor prezenta la Breaking News, fiecare în felul (și interesul) propriu.
...Pornit ezitant, ca să nu zic cu frâna de suflet trasă, spectacolul va exploda în actul II, desfășurat în biroul ultramodern al magnatului, finalul fiind ca un cristal ce taie adânc pe chipul zilelor noastre, publicul, inteligent, râzând sănătos și aplaudând tonic. Este meritul regizorului Mircea Cornișteanu - mai tânăr ca niciodată în ctitorirea unui spectacol contemporan - și al uriașului actor George Mihăiță. Rolul său, unul de antologie, a născut rafale de râs printr-un joc sobru, din fărâme de priviri, din fiecare mișcare, din tăceri, inflexiuni verbale și grimase. Un veritabil recital ce ne-a făcut să vedem pe scenă atâtea fețe de canalii ale vremurilor actuale, șantajiști veroși, mafioți și să conchidem că am aplaudat cel mai bun spectacol urmărit în ultima vreme cu o piesă românească, scrisă acum... 72 de ani!
...Din distribuția de 13 interpreți au entuziasmat, în trei roluri mici, Eugen Racoți (Agopian, directorul tipografiei), Dan Tudor, debordant, în umorul lui nativ, în rolul ministrului Educației, pramatia care-i cere miliardarului să-l mute din funcție, „la finanțe, la transporturi, numai la Cultură nu!”, și Aurora Leonte - în femeia de serviciu Ana... Având de luptat cu umbra lui Marin Moraru, Dragoș Huluba a scos un rol bun în Andronic; în apariții cu nerv, Marius Drogeanu, Smaranda Caragea, Sandu Pop, Teodora Stanciu, „resetată” Andreea Samson (Studenta), pe rol nou-venita Ana Maria Turcu.