Main menu

header

...Nu o dată, în ultimii ani, am auzit păreri conform cărora în România se desfășoară prea multe Festivaluri de teatru! Nu am fost niciodată de acord cu un asemenea punct de vedere, fiind convins că numărul mare al Evenimentelor teatrale reprezintă vitalitatea scenei românești și în condiții materiale nu tocmai de lăudat. Consider, chiar, că orice Festival de teatru, mai ales cele cu participare internațională, poate contribui la dezvoltarea imaginii actuale a Teatrului românesc, unul dintre puținii mesageri de top ai României în lume, dar și la realizarea unui mic boom financiar în orașele respective, pornind de la folosirea hotelurilor, a restaurantelor, la vizitarea muzeelor și la vânzarea de suveniruri. Dacă însă avem ceva de discutat, atunci, firește, planificarea este cea care lasă de dorit, în unele cazuri existând Festivaluri care își suprapun destule zile, carență nesemnalată în premieră. Ca argumente, să aruncăm o simplă privire spre primăvara și vara Festivalurilor de teatru ținute în România...

...Luna Mai. Între 4 şi 14 mai 2018, la Sf. Gheorghe, s-a desfășurat Festivalul Internațional de Teatru REFLEX 4!... La Timișoara, în perioada 5-13 mai, a XXIII-a ediție a Festivalului Dramaturgiei Românești... În Arad,

12-20 mai, Festivalul de teatru nou... Perioada 19-26 mai, Festivalul „Buzău/Iubește/Teatru”... La București, 20-27 mai, festCo (Festivalul Comediei Românești).

...Luna Iunie. Nouă zile pline (1-9 iunie), la Baia Mare, unde are loc ediția a 25-a a Festivalului Internațional de Teatru ATELIER, cu participarea unor teatre din șase țări... Între 4 şi 10 iunie, la Târgoviște, super Festivalul BABEL, cu teatre din 26 de țări, în frunte cu un spectacol adus din Siberia, și interzis în Rusia, „Regele Lear”, montat la Kurgan Teatr!... La Sibiu, zece zile magice, între 8 şi 17 iunie, Marele Festival Internațional de Teatru!... În fine, în perioada 20-27 iunie, la Constanța, Festivalul „Miturile Cetății”...

...Să vrei să vezi toate aceste Festivaluri, de la început la final, este imposibil pentru ziariști și oameni de teatru (regizori, scenografi, actori, directori de teatre) care să releve lucrurile remarcabile, dar și să critice unele improvizații... Sigur, Festivalurile pot forma publicul necesar, însă, fără aportul specialiștilor, el poate fi lăsat într-un joc al dragostei și al... întâmplării. De aceea considerăm că se impune implicarea UNITER-ului în alcătuirea rezonabilă a Hărții Festivalurilor de Teatru din România. Se impune, chiar, ca Uniunea Teatrală să folosească din plin prezența unor spectacole străine de mare valoare artistică și de impact, încât, dacă tot au venit trupe din Japonia, Australia, Coreea de Nord, India, Africa de Sud, Siberia, China etc., atunci să fie prezente în mai multe Festivaluri apropiate ca date de desfășurare! Iar organizatorii Festivalurilor în cauză pot colabora mult, într-un schimb de spectacole în Galele lor, care să contribuie la îmbogățirea Evenimentelor! Nu numărul de Festivaluri este problema, ci ordonarea lor!