...De vremuri, ținutul Balcanilor a fost unul aparte, la porțile Orientului, cu timp mereu fierbinte, pe un „butoi cu pulbere”, cu violențe și trădări, trame, drame fără sfârșit. De unde și cultura zonei, trepidantă, cu dramatism și șarm anume. Există și o Dramaturgie a Balcanilor, dezvoltată mai târziu decât muzica, dansul sau romanul, dar cu un aer inedit căutat de europeni. Unul dintre dramaturgii Balcanilor, mult jucat în lume, este macedoneanul Dejan Dukovski, născut în 1969, la Skopje, prezent cu succes și pe scene din România. Scriitorul pentru care „Balcanii nu-s morți” a apărut, acum patru ani, pe scena Naționalului bucureștean, cu piesa tumultuoasă „Butoiul cu pulbere”, o tragicomedie neagră, dintr-un univers balcanic dur, în limbaj și gest, cu viața sub violență, în umbra crimelor absurde. Totul e tensionat, nu mai are sens, e un fel de „joc al vieții și al morții” în Sud-Estul Europei din postcomunism. În spațiul acesta balcanic, unde veselia însoțește drumul spre groapă, unde muzica și dragostea de viață reprezintă un mod de a fi, clipa se află în așteptarea unei mici scântei ca totul să devină explozie și implozie. Cu acest sentiment am privit, la premieră, în 2014, spectacolul de profunzime realizat de Felix Alexa pe întâia scenă a țării, jucat cu patos de Răzvan Vasilescu, Marius Manole, Marius Bodochi, Crina Semciuc, Alexandra Sălceanu, Victoria Dicu etc.
...Același text dramatic ofertant, despre convulsia vremurilor, animalizarea nebună, dezrădăcinare și trădare, pe scena Teatrului Dramatic Baia Mare, într-un spectacol rar. L-a realizat regizorul de complexitate și sinceritate Marcel Țop, punându-l într-un context inedit, în Maramureșul natal. Regizorul care a oferit, cândva, la Opera Română, un încântător „Amadeus”, cu Marius Bodochi și Răzvan Oprea, cucerește și prin evocarea Maramureșului, unde viața se trăiește total, cu țuica cea mai tare, horinca, cu muzica respirație de la leagănul copilăriei până la „Cimitirul Vesel”, cum este cel de la Săpânța. O recidivă, căci inventivul, analiticul Marcel Țop, excelent analist al sălbăticiei prezentului, un „butoi cu pulbere”, aici și în întreaga lume, vede similitudini între omul și viața lui în Balcani și în Europa și cel din Maramureș, descoperite cu măiestrie în „Zorba grecul” și „Woyzek Transilvania”, o adaptare după Georg Buchner. În „Butoiul cu pulbere” băimărean, Marcel Țop a schimbat și numele personajelor, ele devin românești, Victor, Sile, Gică, Maria, Ion, Costică, Lorinz etc. Regizorul realizează, în valoroasa sa viziune cinematografică a textului, o scenă absolut sublimă, cea din pușcărie (cu un remarcabil Andrei Dinu), în trepidația muzicii maramureșene susținute live de doi instrumentiști și rapsodul popular Marinel Petreuș, al cărui refren «Când s-o-mpărțit norocul’» te petrece grav mult timp după ce ieși din sală, în realitatea efervescentă, șocantă, violentă, dacă nu barbară, mereu pe un „butoi cu pulbere”. Cum este Lumea-ntreagă, azi, când și-a... cam pierdut norocu’!
