…Ce legătură are acest titlu cu ultima premieră de la Naționalul bucureștean, un spectacol „marca Radu Afrim”? Tot atâta cât au debutul și finalul acestui spectacol cu renumitul roman al lui Liviu Rebreanu, ce i-a inspirat un scenariu valorosului, atipicului Radu Afrim care a semnat și regia. Începutul, lângă… Pădurea câinilor spânzurați (am și văzut celebrul tablou „Țipătul” lui Munch, într-un exces de expresionism!), într-un club de fițoși, pe nume „Spânzuratul” (!), unde se dansa modern, of course!... Finalul, după 3 ore și 15 minute, pe film, cu o barcă plină de migranți și scene cu încăierări dintre polițiști și francezi la Paris, ce duceau cu gândul și la „10 august” al nostru! Sigur, dacă voia să discute despre aceste două subiecte la modă, Radu Afrim putea monta piesa „Migranții” a lui Vișniec sau putea scrie un scenariu propriu despre luptele de stradă! Numai că el a fost chemat să realizeze un spectacol aparte în numele Centenarului Marii Uniri. Dacă n-ar fi fost începutul și finele ultimei premiere a anului la „Național”, aș fi scris bucuros că am asistat la cel mai serios, profund produs teatral închinat Centenarului. Pentru că „Pădurea spânzuraților” vorbește grav despre război, moarte și viață, șovinism și iubire, într-un spectacol de o plasticitate scenică încântătoare, specifică lui Afrim (scenografia Cosmin Florea, care, în partea a II-a, a trecut la… suprarealism, cu două mâini uriașe răsărind din deșertul de durere al războiului și un cap uriaș pus pe casa în care s-au desfășurat atâtea momente!). Demers teatral rar, în care Radu Afrim a reușit câteva scene antologice: dansul copacilor goi, fără frunze și ramuri, coborând din înaltul sălii… Casa din pustiu, cu o fereastră dreptunghiulară, prin care se vedeau eroii, amplificați în imagini uriașe, afară, de o cameră de luat vederi, regizorul manevrând artistic ultimele descoperiri ale tehnicii… Generalul Karg, înghesuit într-o manta neagră, de nu i se vedea capul, devenit un ghem vorbitor care căra pe pământ un candelabru cu lumini mereu aprinse, o momâie dictând medalii și condamnări la moarte…

…Și au fost și actorii, bine aleși și conduși spre succes într-un veritabil maraton scenic. Reamarcabil, Alexandru Potoceanu, în rolul principal (Apostol Bologa), foarte buni Richard Bovnoczi (Klapka), Istvan Teglas (generalul Karg, locotenentul Varga), Marius Manole (Conștiința), Emilian Mârnea (Caporalul, Muzicantul), Ciprian Necula (Petre), Raluca Aprodu (Ilona), Ada Galeș (Marta, Țărăncuța) și mulți alții dintr-o distribuție de peste 30 de oameni.

…Cu siguranță, din acest spectacol, ce ar putea domina Centenarul, e facil de scos unele idei „moderne” cu orice preț, nu atât din afara romanului lui Liviu Rebreanu, cât a acelei perioade cumplite a Primului Război Mondial. El sigur se va „strânge” prin reprezentațiile ce vor urma, încât să nu mai intri în sală la ora 19:00 și să ieși la 22:45, iar studenții veniți la Premieră să se bucure, în stația de la Piața Universității, doar că „Am prins ultimul metrou!”.