Main menu

header

…Acest material se putea numi la fel de bine „Actorul care și-a depășit biografia de senzație”! Nu o biografie-metaforă, ci o carte remarcabilă, pe care o recitești cu drag, încântându-te prin naturalețea personajului principal și harul celui care a scris-o, valorosul teatrolog Doina Papp. Volumul în discuție se numește simpu „MIHĂIȚĂ. Reconstituirea unei vieți”. Titlu ce spune aproape totul, de la personajul principal la acel film de Antologie, „Reconstituirea”, zămislit fără egal de Lucian Pintilie, în 1968, și interzis de cenzura comunistă la puțin timp de la apariția pe ecrane. Un film ce avea să arunce spre glorie un pasionat student la Institutul de Teatru. Aceasta ar fi, pe scurt, concluzia după lectura unui volum rar. Biografie mai mult decât bogată și spectaculoasă a unui, azi, mare Actor român!

...Numai că el, Actorul, nu s-a oprit la simpla și fascinanta lectură de seară sau din biblioteci. A ieșit din coperțile frumoasei cărți în care poposise de nici două luni, având nevoie de replica imediată a Măriei Sale Publicul. Așa s-a născut un fermecător One man show, care poartă numele volumului, pe care, însă, George Mihăiță îl depășește prin complexitatea și retrăirea unor momente rare. Recital de mare actor, pe fotoliu, la o masă, în fundal cu un ecran mare pe care vor rula scene din filmele în care a jucat (51 la număr, de la „Reconstituirea” la „Moromeții 2”) și din spectacolele de teatru (36 în volum, începând cu rolul Guliță din „Coana Chirița”, la Naționalul bucureștean, în 1969, și ajuns la Grigorie din „Fierarii”, spectacol de top la „Comedie”, în 2018, cu Maia Morgenstern și Horațiu Mălăele). Au mai fost 21 de spectacole de teatru-tv și 27 de apariții în producții de teatru-radiofonic, revista de suflet editată de el, „Salut”, dedicată adolescenților etc. Esența Premierei acestui minunat Recital nu a constat în numărul creațiilor de neuitat, și al biografiei „unui artist român care și-a atins Visul american”, cum a deschis George Mihăiță seara-magică din sala Studio de la „Comedie”. Magia recitalului a venit din marele evantai rar al unor personalități evocate în lumini neștiute, de la Toma Caragiu la Radu Beligan, de la Lucian Pintilie la Sergiu Nicolaescu, Lucian Giurchescu, Silviu Purcărete, Andrei Șerban, Alexandru Dabija, de la Vladimir Găitan la Mălăele, Valentin Teodosiu, Marcel Iureș, Virginia Mirea și alți atâția colegi de scenă și de platou, ca și din recitarea admirabilă a unor versuri din Nichita Stănescu și Marin Sorescu, fără a-și uita Tezaurul - cei Trei Fii, Tudor, Andrei și Vlăduț. În acest inedit One man-show, George Mihăiță, „Franzeluță din Moreni, un Chicago al nostru înainte de Primul Război Mondial”, a fascinat prin firescul și căldura sufletească în măsură să redea, miraculos, respirație unor Legende ale teatrului și cinematografiei care au ieșit din Istorie și ne-au devenit 90 de minute colegi de Viață!... De aceea, sunt sigur, acest aparte One man show va deveni unul dintre cele mai căutate spectacole în întreaga țară!