...Ciudat final de februarie pentru un bolnav de teatru ca mine. O viroză rebelă m-a ținut 12 zile departe de locurile aglomerate. În penultima zi a lunii însă dezlegare la teatru: premiera „Triburi. Codul bunelor bariere”, la „Nottara”! De când mă știu spectator ca la teatru, în Sala Mare a Teatrului de pe Bulevard, spectacolele au început la ora 19:00! Acum, însă, la 18:40, când intram agale în foaier, nimeni. Spectacolul începuse de cinci-zece minute! Gafa mea de documentare, oarecum bună... Despre autorul piesei, englezoaica Nina Raine, m-am documentat interesat înainte de spectacol. Are 44 de ani, este nepoata celebrului romancier rus Boris Pasternak, e regizor și autor dramatic jucat cu succes la Royal Theatre Court din Londra, unde (în 2010) a avut loc premiera mondială a mult premiatei, inteligentei piese „Triburi” (titlul original), una despre, cum au scris britanicii, „un fiu surd care este crescut într-o familie englezo-evreiască măcinată de auzuri disfuncționale”! Apoi, premiere la New York și la Melbourne. Piesa de ecou a fost tradusă și aranjată pentru scenă de tânărul regizor român Vlad Cristache, cu frumoase reușite în palmares. De data aceasta, însă, sorry!
...N-am auzit ani buni atâtea înjurături câte în acest spectacol! Cel puțin interpretul rolului Tatăl (Christopher, șeful tribului, într-un fel!), Gabriel Răuță, bun actor de comedie, s-a văzut împovărat cu o căruță de „organe sexuale și vulgarități” ce n-au amplificat deloc tarele celor aparent normali din familie, dimpotrivă, înainte de pauză numărând (reflex de gazetar!) cinci persoane în vârstă și patru tinere care au părăsit sala, în primele șapte rânduri din fața mea. N-a fost doar acest supliciu! Pentru a-și întări ideile despre dependența și independența față de grup, familie, a lipsei de empatie, de dialog, Vlad Cristache și-a tratat demersul scenic didacticist, plictisitor, cu panouri mari în dreapta scenei sau coborând din înaltul sălii, pe care au apărut mai multe definiții ale noțiunilor de Comunitate, Sectă, Familie, Liniște, Iubire etc., o voce nevăzută citind ea explicațiile!?! Eclectismul a devenit total spre final, când Billy (remarcabil interpretat de Rareș Andrici) s-a adresat, revoltat, fie prin limbajul semnelor, fie vorbind și auzind normal, prietenei lui, turcoaica Sylvia, și ea cu probleme hipoacustice (excelentă Diana Roman în acest rol inedit!), plus un zgomot surd, puternic, al unei bătăi a inimii acoperind vocile interpreților. Cu toții foarte buni în acest spectacol rar, ca idee, și Cristina Juncu (în rolul lui Ruth, sora), și Isabela Neamțu (Mama) și Răzvan Bănică (Daniel, fratele). Cum s-a încheiat reprezentația s-au anunțat „discuții cu publicul” (cred că erau necesare înaintea premierei!). Am fugit glonț în Bulevard, să iau o gură de aer. Strada, cu oameni frumoși, trecea tonic pe lângă mine. Ea nu fusese la un spectacol, în care, ironic, mă întreb dacă regizorul Vlad Cristache și-a mai auzit vocea interioară de creator care a reușit câteva montări excelente?!
