...Un răvășitor Spectacol a deschis a V-a ediție a Galei Teatrelor Naționale Românești, la Naționalul „Mihai Eminescu” din Chișinău: „Dosarele Siberiei”, în regia uluitoare a lui Petru Hadârcă (și scenarist remarcabil alături de Mariana Onceanu, veritabil arheolog al textelor și surselor din vremea „Calvarului roșu”), într-o supermontare, policromă și polifonică, o producție de zile mari a Naționalului „Mihai Eminescu”, în pragul secolului de demnă exis- tență, din 2021! Am urmărit în Lacrimă grea o fantastică recuperare nefardată a inumanei Istorii trăite de frații de peste Prut în teroarea sinistră a Călăului Stalin, cel care îi ura pe românii din Basarabia, ca și pe baltici, condamnându-i la un Iad inimaginabil: deportări masive, în Siberia și Kazahstan, privarea de limba, cultura română, de valorile naționale, confiscarea gospodăriilor, dizolvarea familiilor, spre anihilarea rezistenței antisovietice!... În Lacrimă tremură sufletul și acum, la 21 zile de la Premieră, când încerc să aștern o minicronică la un Eveniment teatral zguduitor, văzut exact la 70 de ani de la cea mai cumplită noapte a deportărilor, 12 spre 13 iulie 1949, când 35.796 de moldoveni au fost izgoniți, din casele, satele lor, în Infernul Alb numit Siberia!

...Cum să-mi iasă din minte atrocitățile prezentate într-o ținută estetică de excepție, cele Trei Valuri de Deportări (1941 - 18.392 de deportați din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească; 1949 și 1951 - 2.724 de oameni alungați de acasă!) pogorâte peste basarabeni, peste ucraineni, estoni, letoni, lituanieni, cum să nu te închini pentru sutele de mii de Victime din cea mai animalică perioadă a Europei de Est?... Cum să nu fi plâns la un divin Spectacol nebănuit, cu o distribuție de aproape 50 de oameni, cu studenți și copii, în scenografia expresionistă a Irinei Gurin?

…Spectacolul lui Petru Hadârcă, ca un Bocet, un Strigăt sângerând peste Istorie, un Fior sfânt ce tulbură, răvășește, renaște. Folosește minunat filmul și efectele lui (cândva, a petrecut un an prin Cetatea Hollywoodului!), cu scene monumentale: cea a Vagonului de animale saturat cu femei și copii; cea a oamenilor gârboviți sub trunchiuri grele de copaci, ca o scenă rupestă din Preistorie, și al trupurilor goale de femei sub Uraganul alb al Siberiei; scena din mină, cu aruncarea cadavrelor la groapa comună, sub imagini cu Stalin și Hrusciov la o defilare, parabola sugerând că groapa e și drumul lor! Petru Hadârcă și admirabila trupă au oferit un inegalabil spectacol - înfiorător tablou al Apocalipsei Roșii, permițând, totuși, să-ți regăsești Speranța și în Lacrimă, sub Metafora de maestru a Regizorului, cu acel dans sub Ecoul vocii răscolitoare (excelentă Diana Decuseară!) al Nălucii albe, ca un Vis, ca o Rază de Lumină pură aruncată peste blestemata Cruciadă stalinistă, ca un semn că Viața va renaște de sub orice cizmă bolșevică, orice dală neagră de moarte…

…Un super-Spectacol ce nu poate, cred, lipsi de la Festivalul Național de Teatru de la București!