… „Et in Arcadia ego”, spuneau latinii, adică „Și eu am fost în Arcadia”, ca o nostalgie, un regret al Fericirii pierdute, în Grecia antică Arcadia fiind o regiune cu păstori fără prihană. Tărâmul idilic, de puritate sufletească, Raiul pământean, s-a înfiripat în imaginația oamenilor și sub forma Americii sau acel Eldorado al căutătorilor de aur. Horia Lovinescu a scris chiar o valoroasă piesă, „Și eu am fost în Arcadia”, jucată la „Nottara”, în 1971.

… În dramaturgia ultimilor ani, pe această temă s-a impus Zoltan Egressy, unul dintre cunoscuţii dramaturgi din Ungaria. Cu piesa „Portugalia”, nu doar loc geografic, ci un spațiu metaforic în care speră să ajungă și un scriitor din Budapesta, poate chiar la Cabo da Roca, unde s-a crezut cândva că se termină Lumea. În drumul evadării spre Portugalia, tânărul scriitor, care și-a părăsit soția, face o escală într-un sat, Irgacs pentru autenticitate, ce se află oriunde în lume, cu oameni sufletiști, dar ratați, bețivi, violenți, rămași fără aripi. Scriitorul declanșează, cu „Portugalia” lui, focul în sufletele celor din satul-fantomă, iar tânăra Fundă, care conduce alături de tatăl său cârciuma din sat, unde duc toate drumurile, se îndrăgostește de Aventurier. Soția îl găsește pe scriitor la margine de lume, și „Portugalia” devine încă un vis eșuat pentru toți cei din satul pierdut în beții, de la Popă la un fost polițist, de la un taximetrist ce n-a ajuns în viața lui la Budapesta, la un bețiv pe viață și soția lui amețind pe bicicletă etc. „Arcadia” lor, salvatoarea Portugalie a zilelor noastre, un vis ce se risipește prea repede în acel sat unguresc ce există și în atâtea alte locuri, cu oameni care refuză ratarea, logodindu-se cu Iluzia.

… Piesă actuală, de profunzime psihologică, abordată imediat și de teatre din România. Victor Ioan Frunză a montat-o cu har la „Nottara” și în Odorheiu Secuiesc, Eugen Făt a ridicat-o pe scena din Galați, sub titlul sugestiv „Vânzătorul de vise”. Ultima premieră, în noiembrie, la Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” din Brașov, unde regizorul Sorin Militaru a reușit un spectacol frumos, bine șlefuit, încărcat de metaforă (și cu sprijinul Alinei Herescu, autoarea unei superbe scenografii!) și întrebări, de firesc și nevoia de evadare din banal, cu marele merit că Visul „Portugaliei” din scenă a (a)prins și Publicul. Spectacol de echipă talentată, hotărâtă să fugă de banal, dar și cu realizări personale, aplaudate la scenă deschisă. De la Claudia Suliman, în rolul „Fundă”, cu o memorabilaă scenă finală, când se trezește dureros din Vis în plină zi, la Mihai Giurițan, tatăl fetei, de la Marius Cordoș, jucându-l pe cel niciodată treaz, la Iulia Popescu, o „bețivă” plină de umor și nerv, Gabriel Costea-Polițistul rămas fără slujbă, Vlad Pavel, tânărul visător. O singură, mică obiecție: spectacolul a demarat prea lent, poate și sub tracul premierei dat în Festival. Mica umbră ce va dispărea curând, „Portugalia” brașoveană fiind un spectacol ce se va juca mult, cu succes!