…Din nou forfotă în spatele cortinei, unde se aude în aceste zile zvon de glasuri optimiste. Actorii şi regizorii s-au întors, mai toţi, din „frumoasele vacanţe” şi atacă noua stagiune cu mari ambiţii. Şi nici nu putea exista parcă un stimulent mai tonic pentru noul start decât triumful „Faust”-ului sibian la Mondialul de teatru, Festivalul de la Edinburgh, acolo unde regizorul Silviu Purcărete şi actriţa Ofelia Popii au fost nu doar premiaţi, ci şi ovaţionaţi. Acum, la orizont, alte festivaluri, cele de anul viitor, pentru că la „Serbările teatrale galante” din toamna aceasta vom aplauda (sau critica!) producţii realizate în stagiunea trecută. …Cu gândul la a contracara ascensiunea Provinciei (şi în teatru, nu doar la fotbal!), Capitala şi-a turat motoarele în producerea unor spectacole de ţinută, care să readucă lauri şi Bucureştiului. De unele dintre „marile premiere” - cum se zvoneşte prin culise - ne vom bucura chiar în această toamnă, fireşte, în afara Festivalului Naţional de Teatru, ce va începe luna viitoare.
…La Naţionalul bucureştean, bunăoară, directorul de teatru şi de scenă, marele actor Ion Caramitru, îl va readuce în scenă, zilele următoare, pe americanul Arthur Miller, cu piesa „Toţi fiii mei”. Text de meditaţie gravă, absolut actual, dacă acceptăm că degradarea umană n-are timp şi nici spaţiu, oricând şi oriunde existând monştri, cu aşa-zis chip uman, care se îmbogăţesc din dramele semenilor. În rolurile-„cheie”, două legende ale scenei româneşti, Sanda Toma şi Victor Rebengiuc. Tot la Naţional, nu peste mult timp, un alt american, regizorul de origine română Andrei Belgrader, care, după un recent succes la New York, cu valorosul actor John Turturro, va monta un „Tartuffe”, cu marele nostru artist-total Horaţiu Mălăele în rolul de bază.
…Doi americani şi în „Sărindar”, la Teatrul Mic, unde vestitul regizor Florin Fătulescu (foto) se află spre finalul repetiţiilor cu o piesă nejucată încă în Europa, un Tennessee Williams de adio, „Casa termitelor”, spectacol cu uluitoarea Valeria Seciu în rol principal, acompaniată de Sebastian Papaiani. Capitala se bucură şi de prezenţa ultimului laureat de la Edinburgh, Silviu Purcărete, care repetă la „Comedie” un spumos Labiche („Femeia care şi-a pierdut jartierele”), cu Dorina Chiriac, Horaţiu Mălăele şi George Mihăiţă, în timp ce, la „Metropolis”, un alt titan al regiei româneşti, Alexandru Tocilescu, pregăteşte un memorabil text al lui Beckett, „Sfârşit de partidă”. Câteva semne că, în Templul Thaliei, vom asista la un lung şi interesant duel Capitală - Provincie!