…De ani buni, dramaturgia română contemporană se zbate să supravieţuiască. Mă refer la piesele de calitate, nu la maculatura de care nu duce lipsă niciun gen literar. Cunosc dramaturgi valoroşi, care şi-au trimis cărţile la mai toate teatrele din ţară, însă nimeni nu le-a răspuns fie şi cu un telefon de mulţumire pentru atenţia acordată. Tot aşa cum ştiu regizori care declară că nu avem dramaturgie autohtonă (Sic!), căci le e mai simplu să dramatizeze ei (cu avantaj financiar!), plus că nu mai au probleme cu autorii de acasă, cărora le schimbă scriitura după bunul plac…

…Ca un paradox jenant, în România există (din fericire), anual, multe Concursuri de dramaturgie (UNITER, festCo, la Timişoara, de teatru pentru copii), însă puţine texte premiate sunt puse în scenă (se spune că nici 10% dintre ele!)! Tot aşa cum există, anual, foarte multe Festivaluri de teatru (alt fapt lăudabil), dar la unele te trezeşti fără vreo piesă românească, deşi finanţarea vine din banii concetăţenilor!?! Şi încă o tragicomedie: credeţi sau nu, însă în ultimul an nu s-a acordat Premiul pentru dramaturgie nici la Uniunea Scriitorilor, nici la Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti!!! Scuza „completului de judecată” ar fi că unii dintre autorii prezenţi în concurs au mai primit premiul respectiv în anii trecuţi (de parcă Oscarul s-ar acorda o dată în viaţă!); explicaţia mea este că juriul (fără vreun dramaturg sau critic dramatic!?!) nu citeşte cărţile respective (deşi „jurizarea” se plăteşte!) sau nu se află „în cărţi” vreunul dintre amicii casei. Ridicolul devine grotesc când afli că la Uniunea Scriitorilor fiinţează cu real succes, de şapte ani, un Club al dramaturgilor (cu spectacole-lectură, lunare, ale unor autori români actuali), dar Uniunea (care susţine şi financiar evenimentul) nu a acordat… Premiul pentru dramaturgie! Ce să mai viseze la scenă generaţia actuală a dramaturgilor români, când sunt ca şi uitaţi Sorescu, Mazilu, Băieşu, Solomon, Naghiu, Tudor Popescu, D.R. Popescu, Iacoban şi alţii?! Ca în toate, există şi aici o excepţie: Matei Vişniec, autor prolific, tradus şi jucat în multe limbi. În România, el a devenit chiar o manie, de la directori de teatre la regizori. Numai că el are buletin de Paris. Ceea ce l-a făcut pe valorosul, dar marginalizatul dramaturg Viorel Cacoveanu să afirme: „Dacă aveam şi eu o Mansardă cu vedere spre Sena, cu siguranţă mă regăseau mulţi regizori!”. Teme de meditaţie…