…Matur artistic şi neliniştit căutător de adevăr, Dan Puric fascinează în tot ce face, zămislind zilnic Frumos cu o inepuizabilă energie. Ca actor (uluitor în ultimul său rol de pe scena Naţionalului, „Sinucigaşul”), ca autor de cărţi (printre cele mai citite în ultima vreme), prin regie şi, negreşit, prin minunata lui „nebunie”, Compania Passe Partout DP. O veritabilă Academie de teatru-total, simbioză elevată de teatru, dans (clasic şi modern), pantomimă, cuvânt, sunet, lumină, suflet şi idee. Frumoasa „nebunie” a lui Dan Puric ne-a vrăjit atât de mult cu acel memorabil „Don Quijote”, care a înconjurat lumea, în ovaţii, încât orice spectacol ce poartă semnătura Artistului matur şi neliniştit ne atrage ca un magnet.

…Ultima bucurie pe care „Passe Partout DP” a oferit-o publicului se numeşte „Noi”, un spectacol doar moşit de maestru, autorii de fapt fiind ultimii admişi sub bagheta lui Dan Puric: 23 de tineri actori, totodată regizori, scenografi şi coregrafi în stare să emoţioneze publicul două ore, în 40 de momente de teatru non-verbal, în care se râde cu lacrimi. Unii au numit acest spectacol o „Commedia dell’arte a zilelor noastre”. Personal, îl consider o autentică „Tragicomedie” a prezentului bolnav, etalată cu originalitate, umor de calitate şi atitudine de către încântătorii tineri artişti (majoritatea absolvenţi ai facultăţii de teatru, dar şi un jurist, acum doctorand în antropologie - Silviu Man, un politehnist - Paul Cimpoieru şi o balerină - Lelia Marcu, firesc, coregrafa trupei). „Noi” reprezintă, în fond, o radiografie crudă a societăţii în care ne zbatem, făcută cu ironie, măsură şi nelipsitul dram de iluzie. Culmea este că acest spectacol non-verbal seduce prin verbul său tăios, acid, prin mişcarea superbă a ideilor, a sensurilor (de atâtea ori denaturate), dar nu uită valorile fundamentale fără de care „Noi” nu putem trăi: iubirea, speranţa, adevărul, frumosul. Cred că „tablourile” cele mai sugestive sunt „Talk-show” (o excelentă ridiculizare a pseudocronicarilor dramatici, care, nu-i aşa, pot fi şi cei politici, sociali sau sportivi!), „Coada”, „Aeroportul”, „Pantoful”, „Pâinea TV”, „Discovery”, „Navi iubind” (de la navigarea pe internet!), „Scroviştea Boy’s” - părţi admirabile într-o atractivă artă de atitudine, dar şi lirismul, candoarea, dragostea de om din „Nostalgia”, „Statuia”, „Bătrâneii”, „Zidul”, „Tango cu umbre”, cu toate înnobilându-ne pe „Noi”, spectatorii. Cât despre cei 23 de creatori-totali, este greu să fac diferenţieri într-o trupă de nota 10, însă unii m-au încântat prin starea transmisă: Claudia Susanu, Ana Pepine, Dana Paraschiv, Antoanela Vlădescu, Lelia Marcu, Silviu Man, Paul Cimpoieru, veşnic tânărul Mircea Cristescu, Silviu Oltean, Ştefan Ruxandra, Adrian Nour, Petre Voicu, Vadim Rusu şi mulţi alţii. Ca o sugestie: două-trei momente sunt poate prea „codate”, iar trecerea dintre ele mai poate fi şlefuită…