… Precizez de la bun început: va fi o cronică sentimentală. N-aş putea scrie altfel. Chiar dacă voi vorbi despre „O lume pe dos”, rămân fidel valorilor morale care nu s-au răsturnat chiar toate. În lumea de astăzi, absolut „pe dos”, Teatrul rămâne o oază de puritate şi frumos, un veritabil drog moral. Pe care ni-l oferă, cu nobil sacrificiu, cei care se mai (z)bat pentru morala Thaliei, ignorând haosul de sensuri şi abandonarea de principii. Un astfel de minunat trubadur al Teatrului este veşnic tânăra Iarina Demian, remarcabila Actriţă de decenii bune, neobositul regizor din ultimii ani. Alături de ea, în ultimul deceniu, dedicat dramaturgiei americane, fiul cel mic, actorul şi muzicianul în vogă Tudor Chirilă. Pe ambii îi ştiu şi îi preţuiesc de-o viaţă. De când împărţeam aceeaşi chilie, la „Sportul”, cu profesorul de gazetărie şi de Viaţă, întâiul lector al primelor mele texte dramatice, inegalabilul Ioan Chirilă, soţul distins al Iarinei şi tatăl sever al lui Tudor, certat nu o dată la telefon că nu exersa suficient la „corn”.

…După ultimul succes, cu „Biloxi Blues”, de Neil Simon, premiera de acum, oferită în Sala Studio la Teatrul de Comedie, un spectacol realizat şi cu ARCUB de cei doi creatori de Frumos („O lume pe dos”), înseamnă un triptic american de piese scurte. Dramaturgi mai puţin cunoscuţi la noi, descoperiţi de Tudor Chirilă, pe undeva, prin Singapore: Terrence McNally (cu „Preludiu şi Liebestod”), A.R. Gurney („Problema”) şi Christopher Durang („Naomi în camera de zi”). Ultimul autor mi s-a părut un veritabil Ionesco american, absurdul textului fiind potenţat de jocul admirabil al Iarinei Demian, vulcan de nelinişte şi eseu de expresivitate. Actriţa s-a contopit cu regizorul într-o atenţie definitorie la orice detaliu, de replică, psihologie şi costumaţie. O revedeam, fermecat, pe încântătoarea Iarina din „Cercul de cretă caucazian”, de Brecht, tot la „Comedie”, cu Sanda Toma şi… prichindelul (de 6 ani, pe atunci!) Tudor Chirilă, şi din „Fuga” lui Bulgakov (în traducerea lui Ioan Chirilă), cu genialul Ştefan Iordache, în regia de top a Cătălinei Buzoianu. N-a fost unica bucurie a serii. M-a cucerit şi actul I, prin jocul excelent, nuanţat şi vivace, total trăit artistic, ca gest şi rostire, de Tudor Chirilă, interpretul unui rol extrem de greu. Al dirijorului chinuit până la sinucidere de vicii şi gânduri, sub bagheta căruia ne fascinează Wagner, cu nemuritoarea operă „Tristan şi Isolda”, abilitatea tehnică a regizoarei contribuind aici, din plin, la transfigurare. De altfel, muzica este aliatul Iarinei Demian în tot spectacolul, nemuritorul Haydn făcând legăturile între cele trei acte (al II-lea, sub cota celor amintite!). Marius Drogeanu, Simona Stoicescu, Smaranda Caragea şi Andrei Runcu, scenografia Roxanei Macarie şi costumele Angelei Dumitrescu - în umbra celor doi… dirijori, însă într-un minunat joc de „orchestră”.