Main menu

header

mircea_m_ionescu… Vrând să-şi apere nu sărăcia, ci bogăţia morală, nevoile şi neamul, Teatrul românesc se zbate să supravieţuiască. Deocamdată, reuşeşte! O dovadă o reprezintă şi evantaiul de Festivaluri (fie şi în regim de criză!) din toată ţara, culminând cu fascinanta „Galaxie Hamlet”, care abia a început în Festivalul Internaţional Shakespeare, la Craiova şi Bucureşti. Despre nemuritorul Will se va vorbi după „ultima cortină”. Acum, un popas în Bacău, unde abia s-a încheiat Festivalul Internaţional de Teatru-Gala Star „One Man Show”. Un Festival închinat Măriei Sale Actorul…

…A fost ediţia a 5-a. Una care, din cauza crizei financiare, şi-a redus numărul zilelor de concurs şi recitaluri, dar şi-a menţinut valorile. Competitori de ţinută veniţi din toată ţara (în afara premianţilor, i-aş mai numi pe Dan Mirea, de la Teatrul de Vest Reşiţa, şi Ştefan Marin Roman, de la Teatru-74 Tg. Mureş), din însorita Californie şi Ţara Soarelui Răsare. O bogăţie de stiluri, de la texte (unele prea lungi!) la interpretări, un triumf al Actorului, în faţa unui exigent Juriu (remarcabila actriţă Coca Bloss, minunatul actor Mircea Diaconu, totodată directorul de la „Nottara”, şi eruditul teatrolog Octavian Saiu). Plus Recitalurile extraordinare ce au încheiat fiecare noapte artistică: Ion Caramitru, cu „Trecut-au anii”, sublime versuri eminesciene însufleţite şi de clarinetul lui Aurelian Octav Popa; fermecătorii Alexandru Repan şi Mircea Diaconu, în „Variaţiuni enigmatice”, de la „Nottara”, Alexandru Repan prezentând imperial şi „Pagini din Craii de Curtea Veche”; „Exerciţiu de sinceritate” - Ioan Gyuri Pascu, şi „Rendez-vous” - Rodica Popescu Bitănescu…

… Consider că marele învingător în „Gala 5” este Radu Botar, de la Teatrul de Nord din Satu-Mare, care nu doar că a obţinut Premiul „Ştefan Iordache”, de popularitate, şi a câştigat Premiul „Cel mai bun show masculin” (ex-aequo, japonezul Yoshiyuki Shibata, cu spectacolul „Koi”; premiul feminin a revenit Giorgianei-Elena Popan, de la Teatrul „Ioan Slavici” din Arad, pentru „Nebună după tine”), dar a oferit un remarcabil recital „Bufonul Regelui” (după Shakespeare şi Victor Eftimiu). De mult n-am mai văzut un actor cu fantastice metamorfoze şi transfigurare, înnobilând creaţia cu suflet, ironie fină şi dicţie cuceritoare. Radu Botar, un superactor care sper să fie văzut şi în Capitală!... Marele Premiu al Galei 5 a luat drumul Californiei, meritat, americanul Aaron Braxton, absolventul Universităţii din San Diego, impresionând prin forţă scenică şi sensibilitate, însă şi prin excelentul text scris de el, „Did you do your homework?” („Ţi-ai făcut tema?”), o acidă radiografie a sistemului american de învăţământ. Un premiu merita şi cel mai scurt recital cu cele mai multe aplauze pe minut, speech-ul de deschidere improvizat de Gabriel Duţu, superbă pledoarie pentru condiţia de azi a Actorului. Care reprezintă, doar, miza acestei Gale „One man (woman!) show”...