… Un minunat oltean, nebun după Shakespeare, ctitorul Festivalului Internaţional ce poartă numele uriaşului Will, cine altul decât Emil Boroghină, a avut o idee senzaţională pentru ediţia din acest an, a VII-a, „Constelaţia Hamlet”. Altfel spus, tot evenimentul s-a canalizat pe capodopera dramaturgiei universale, festivalul fiind dedicat total lui Hamlet. La Craiova şi la Bucureşti, teatre din lumea-ntreagă au venit cu versiuni, care de care mai interesante, mai şocante. Trupe din Lituania, Italia, Japonia, Polonia, China, Anglia, Germania, Coreea de Sud, SUA şi, firesc, România au oferit un încântător evantai de montări şi interpretări, clasice sau experimentale.

… Am avut privilegiul să urmăresc cele două spectacole prezentate la Bucureşti, de nemţi şi de americani, puncte de rezistenţă şi de referinţă în această ediţie a „Festivalului Internaţional Shakespeare”. Prima bucurie ne-a oferit-o „copilul teribil” al germanilor, regizorul Thomas Ostermaier, cu „Teatrul Shaubuhne” din Berlin. Un Hamlet-fiu al computerelor, într-un spectacol incitant, prin gândire şi realizare tehnică, un Hamlet rescris de dramaturgul Marius von Mayenburg, ca personaj al începutului de mileniu III, lubric, ba şi vulgar. Ostermaier începe, uluitor, cu o scenă plină cu pământ, unde-i mormântul tatălui lui Halmet, spre care vine o uriaşă poartă plină de minunile tehnicii contemporane, aducând masa nunţii şi atâtea alte momente. Toate oferite şi din unghiuri ascunse de camerele de filmat, pe pământul stropit mereu, devenit glodul în care alunecă omenirea (şi) azi. Distribuţia numără numai şase actori, cinci interpretând câte două presonaje, doar Lars Eidinger rămâne Hamlet, care-şi joacă nebunia contemporan, şi nu pentru că-l omoară pe Polonius ciuruindu-l cu un kalaşnikov! Este Hamletul Secolului XXI…

… Recital de gală oferit de americanii de la „The Wooster Group”, ansamblul de pe strada Wooster din New York ce uimeşte lumea de prin anii ’70, când a irupt şocant, chiar scandalos, cu spectacolele multimedia, imagini uluitoare rezultate din remixarea unor producţii din trecut. Celebra regizoare Elizabeth LeCompte ne-a fascinat cu un Hamlet într-o viziune inedită, fără a trăda vreo clipă sublimul text. Imaginaţi-vă că în planul secund al scenei îl vedeţi şi îl auziţi pe Richard Burton interpretându-l pe Hamlet în spectacolul de pe Broadway, din 1964, ca în prim-plan să fie Scott Shepherd, actorul-titular de astăzi. Jocul dintre cele două planuri (trecut şi prezent) este sincronizat fantastic, până la detaliu, remixarea ne farmecă, mai ales că replicile se combină fabulos, prin vocile de ieri şi de astăzi, iar uneori, între songuri, personajele din planul secund se risipesc printr-o altă nebunie a tehnicii. Este o nouă formă de artă, senzaţională, „Teatro-film”, care nu se putea naşte fără explozia tehnicii. S-a ajuns, doar, la „miracolul Electronovision”! Dar, fără magia Regizorului şi Actorilor, nefericitul prinţ Hamlet n-ar fi rămas nemuritor…