… La „Metropolis”, seria recitalurilor de excepţie a fost deschisă cu un regal. Actoricesc şi literar. Sărbătorind şapte decenii de viaţă sub „Craiul soare” şi 45 de ani scrişi în filigran de aur ca un inegalabil creator de Frumos, Alexandru Repan a oferit, sâmbăta trecută, un sublim spectacol de gală: „Pagini din Craii de Curtea-Veche”. Bijuterie dramatică, adaptată după Mateiu Ion Caragiale şi regizată de uriaşul Artist Alexandru Repan.

… A fost o minunată simfonie a limbii române, fie ea şi arhaică, în stare să ne înnobileze sufletul şi cugetul, şi aici mare rol l-a avut creatorul acestui spectacol de referinţă. Când Alexandru Repan începe să vorbească, parcă auzi zeii recitând, şi romanul moravurilor bucureştene din şi de lângă Curtea-Veche devine o veritabilă frescă vie pentru spectator. Redescoperi, fascinat, trecutul prin Paşadia, Pantazi şi Pârgu, „craii levantini, boemi, cavaleri descendenţi ai sindrofiilor culinare bucureştene, absenteişti ai vieţii publice şi visători, danteşti până în măduva oaselor, cavaleri medievali”. Şi mai afli, prin nopţile pierdute în cugetări, că „ştiinţa vieţii nu se învaţă din cărţi”. Băiatul cel mare al lui Ion Luca Caragiale, Mateiu Ion (pictor, prozator, istoric şi herald), a lucrat 17 ani la acest uluitor hronic de Curte-Veche, un Bucureşti fermecător neştiut astăzi, în timp ce şlefuitorul de vorbă românească autentică şi trăiri princiare, Alexandru Repan, istoricul dinaintea mariajului cu Thalia, îl tot îmbracă în straie de gală actoricească din ’78, când s-a încumetat să urce „Craii” pe scenă, la „Nottara”.

… Fascinat şi acum de dezlegarea de Mit pe care o impune fiecare trăire a acestui titan al scenei româneşti, Alexandru Repan, în sala de la „Metropolis”, într-o seară când ploaia se auzea răpăind arhaic pe tavanul teatrului, completând acordurile violoncelului tinerei studente Ella Bokor, am sorbit recitalul cu sufletul însetat de Frumos. Dar, automat, m-am trezit călătorind nu în închipuirile levantine ale „Crailor de la Curtea-Veche”, ci prin memoria teatrului românesc. Şi am revăzut un Crai de la Curtea Teatrului, mereu în haine de gală, fie în „Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă”, „Regele moare”, „Livada de vişini”, în „Şi eu am fost în Arcadia”, „Karamazovii”, „Jocul de-a vacanţa”, „Cui i-e frică de Virginia Woolf”, „Bună seara, domnule Wilde”, în Claudius din „Hamlet”, fie în fascinantele apariţii din ultimii ani, „Leonce şi Lena”, „Variaţiuni enigmatice”, „Vizitatorul” şi rolul imperial din „Aniversarea”, câteva dintre cele 80 de nestemate dăltuite cu har divin în nemurire artistică pe scena de la „Nottara”. Plus evantaiul de peste 30 de filme, de ieri („Ciprian Porumbescu”, „Cantemir”, „Vacanţă la mare”, „Casa neterminată”, „Mihai Viteazul”, Vlad Ţepeş“ şi multe altele) şi de astăzi („Trădarea”, „Sindromul Timişoara”, „Faimosul paparazzo”, „Manipularea” etc.). Cât de fericiţi suntem că avem un Alexandru Repan, Craiul de Legendă de la Curtea Artei…