… A căzut cortina peste o nouă stagiune. Este drept, câteva teatre susţin, spre cinstea lor, şi un program estival, la sediu şi prin parcuri. Spre litoralul invadat altădată de atâtea trupe din ţara-ntreagă rar se mai încumetă cineva. Criza financiară a afectat serios şi lumea spectacolului…

… Teatrul românesc se chinuieşte să supravieţuiască în aceste vremuri grele. Cei care-l iubesc nu-l lasă să subcombe. Printre ei, Măria Sa Publicul, admirabil în ultima stagiune. Săli pline, mai peste tot în ţară, fie şi la ore târzii, cum se întâmplă mai ales la festivaluri. Prezenţă notabilă la toate formele de spectacol, ca un refuz al „ghiveciului” de la multe televiziuni. Din fericire, publicul tânăr a dominat prezenţa. De la piese clasice la cele actuale (din păcate, cam puţine!). De la dramaturgie universală la cea autohtonă (în continuare marginalizată). De la comedie (mai ales!) la drame, de la revistă la teatru nonverbal.

… Acest minunat public românesc nu s-a remarcat doar la nivelul cantitativ. El a dovedit o remarcabilă educaţie teatrală şi o imensă pasiune. A acceptat să stea, de multe ori, în picioare sau pe scări, numai să vadă un spectacol cu „casa închisă” sau altul aflat în turneu. Sau să ignore ploaia, cum s-a petrecut la deschiderea de la festCo 2010, unde excelentul spectacol „Identităţi”, de Dumitru Solomon, prezentat de trupa brăileană „Maria Filotti”, în regia lui Victor Ioan Frunză, a început şi s-a încheiat afară. Iar afară ploua din plin…

… Spre lauda publicului nostru actual, el are, în cea mai mare parte, o admirabilă măsură estetică. Am vizionat în finalul acestei stagiuni o piesuliţă canadiană, la „Metropolis”, în care publicul a râs serios la comicul de pe scenă. Când un actor a început însă să „tragă” la public, alunecând în grosier şi vulgar, publicul acela entuziast n-a mai râs. Dimpotrivă, la aplauze, o parte dintre spectatori s-a îndreptat neutru spre ieşire!... Cred că aureola şi-a pus-o publicul românesc din ultima stagiune la Festivalul de la Buzău („Gala VedeTEatru”), din mai. Din cauza crizei, nu s-au găsit fonduri pentru un juriu şi, atunci, cineva a avut excelenta idee să transfere publicului responsabilitatea decantării valorilor. S-a alcătuit, prin tragerea la sorţi a biletelor spectatorilor, o comisie formată dintr-un elev, o contabilă, o poliţistă şi doi psihologi, care au urmărit toate spectacolele. Iar reprezentanţii publicului buzoian au oferit o încântătoare lecţie de cultură teatrală, măsură şi obiectivitate. A oferit premiul de regie unei realizări de excepţie, „Sfârşit de partidă”, de Samuel Beckett, montat superb, la „Metropolis”, de Alexandru Tocilescu, având un extraordinar Mihai Constantin în rolul Clov. Ei bine, acest spectacol de referinţă fusese total omis de Juriul UNITER!?!

… Publicul a reuşit, astfel, strălucit, o „reparaţie morală” pentru nedreptatea specialiştilor!