… Cortina e gata să se ridice pentru o nouă stagiune. Sperăm, ca de fiecare dată, să fie una mai bună, în pofida crizei - materiale şi morale - ce s-a abătut (şi) peste teatrul românesc. Sper, ca mulţi alţii, ca noua stagiune din aceste vremuri bolnave să fie măcar mai dreaptă cu toţi creatorii. Altfel spus, e timpul să fie repus în drepturi criteriul valoric, dincolo de prietenii, obligaţii, remuneraţii, poliţe de plătit şi subiectivismele de rigoare…
... În acest sens, stagiunea trecută a continuat seria nedreptăţilor. Jurii grăbite, dacă nu revanşarde, au scos din sfera laurilor, a unor comentarii pe măsură, realizări de excepţie. Mă opresc la două dintre ele, crezând că astfel de „ciudăţenii” nu se vor mai repeta, spre binele teatrului românesc, şi aşa nedreptăţit de mai-marii vremurilor. Prima mare nedreptate a stagiunii trecute a reprezentat-o spectacolul de excepţie de la „Metropolis” şi anume „Sfârşit de partidă”, de Samuel Beckett, în regia uluitoare a lui Alexandru Tocilescu şi jocul absolut magnific al lui Mihai Constantin (în Clov). Din această piesă de rezistenţă a teatrului absurdului, marele „Toca” a realizat un spectacol tulburător de actual, ordonând maiestuos haosul. Absurdul logic al lui Beckett devine, sub bagheta magică a lui Alexandru Tocilescu, realul cotidian, dialogul dintre Clov şi Hamm (interpretat excelent de Răzvan Vasilescu) despre lipsa de sens a lumii nefiind decât copia acestui cumplit 2010, în care mulţi nu mai speră la nimic şi trăiesc pentru nimic. Chiar dacă repetiţiile l-au îmbolnăvit pur şi simplu pe marele regizor, el a reuşit o capodoperă în spectacologia românească, beneficiind şi de un careu de aşi. Pe lângă cei doi actori amintiţi în distribuţie au figurat, închişi în pubele, Irina Petrescu (Nell) şi Ion Besoiu, în rolul lui Nagg, cel care, spunând gluma cu un croitor ce-a făcut o pereche de pantaloni în trei luni, iar Dumnezeu a terminat lumea în şase zile, concluzionează acid: „Da, dar uite ce-a ieşit!”... Ei bine, acest ultra-spectacol, cu un Mihai Constantin memorabil, nu s-a bucurat de onorurile meritate la Premiile UNITER, un fel de Oscar al teatrului nostru. Incredibil, însă pur românesc!
... O altă realizare de excepţie a fost spectacolul realizat la televiziune de extraordinarul regizor Alexander Hausvater. Un spectacol absolut nebun (în sensul frumos al noţiunii) cu piesa „Frida Kahlomania”, montată de Hausvater la Teatrul „I.D. Sârbu” din Petroşani (cu o surprinzătoare Nicoleta Bolcă în rolul principal), regizorul fiind sedus de celebritatea mexicană. Un altfel de spectacol de teatru tv, în care, lăsat la pupitru, Alexander Hausvater inovează, schimbă permanent viteza şi ritmul, imaginea în patru cadre, fiecare din alt unghi, însemnând mai mult decât un puzzle, ci o goană modernă, coerentă după sens, din subconştient până la banalul cotidian. Un veritabil eveniment în teatrul tv despre care, inexplicabil, s-a scris nemeritat şi nedemn de puţin...