… Toamna teatrală s-a încheiat cu acorduri nobile. După salba de festivaluri (FNT, Piatra-Neamţ, Giurgiu, Braşov, Piteşti) a fost o veritabilă gală, „Zile şi nopţi de teatru la Brăila”. În adevăratul templu al Thaliei, care este superbul Teatru „Maria Filotti” din Brăila, timp de opt zile s-a ţinut un regal al artelor: teatru, muzică (modernă şi clasică), pictură şi istorie teatrală. Cu trupe profesioniste din opt oraşe autohtone (Alba-Iulia, Baia Mare, Brăila, Galaţi, Giurgiu, Piatra-Neamţ, Ploieşti, Sfântu Gheorghe) şi una din Şumen (Bulgaria). Cu reprezentaţii de teatru clasic, însă şi muzical (Teatrul „Nae Leonard” din Galaţi, Fanfara din Brăila), cu spectacole de păpuşi şi bijuterii de canto, chitară, clarinet, flaut şi pian.
… Îmbucurător este că şi la Brăila (ca şi la Giurgiu), dramaturgia româneacă şi-a găsit un loc onorant, de la clasici la contemporani. Distinsul public brăilean s-a întâlnit cu I.L. Caragiale („D’ale Carnavalului”, prezentat de Teatrul Valah) şi Ion Creangă („OO”, dramatizarea de pe scena pietreană), cu Victor Ion Popa („Take, Ianke şi Cadâr”, spectacolul ploieştean) şi Eugen Ionescu („Lecţia”, în premiera gazdelor), cu texte de Mihail Sebastian („Afacerea Protar”, cum au titrat cunoscuta piesă „Ultima oră” cei de la „Fani Tardini”), Matei Vişniec („Ţara lui Gufi”, prezentată de studenţii bucureşteni de la UNATC) şi Doru Moţoc („Feeling”, oferit de trupa giurgiuveană). N-au lipsit nici dramaturgii de răsunet mondial, ca norvegianul Henrik Ibsen (prezent cu „Peer Gynt”, producţia Teatrului „Maria Filotti”) şi italianul Eduardo de Filippo (piesa „Tears and spaghetti”, montată la Şumen), ba şi autori aduşi în festival de regizorul Radu Afrim, şi anume Tankred Dorst (autorul lui „Herr Paul”, montat la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ) sau Dimitrie Dinev (pe afişul gazdelor, cu „Sufletul. Puncte de veghere”).
… Magicele „Zile şi nopţi” de la Brăila au încântat cu teatru de calitate, cu superconcerte susţinute de Emeric Imre, Tic Petroşel & Marlene Hristea, cu recitalurile lui Alin Florea („Visul unei nopţi de gală” ,un admirabil one-man show oferit de actorul brăilean), Raul Cristea şi Nicolae Constantin, ale elevilor şi profesorilor Liceului de Artă „Haricleea Darcle” din Brăila, de Centrul Cultural UNESCO Nicolae Bălcescu, din Capitală. A fost şi o fericită întâlnire cu regizori de valoare, consacraţii Alexandru Dabija, Dan Tudor (cu cele două spectacole montate la Giurgiu), Lucian Sabados, M.C. Ranin, Radu Dinulescu (prezent cu „Universul din lanterna magică”, spectacol la teatrul de păpuşi „Prichindel” din Alba-Iulia), George Motoi (actorul a regizat piesa lui Sebastian, la Galaţi) sau mai noii directori de scenă Vlad Cristache, Răzvan Mureşan şi Ciprian Nicolăiasa. Nu au lipsit nici minunatele seri de folk. Firesc, din moment ce noul director al teatrului brăilean, energicul Mircea Bolodan, este nu doar un apreciat actor, ci şi un folkist de top, amintindu-ne de „Primăvara Baladelor”, în superba toamnă brăileană...