… După regalul lui Marius Bodochi, la Opera Naţională, cu un uluitor Salieri, în „Amadeus”, nu-mi mai găsesc metaforele, cuvintele par sărace, nu mai fac nicio comparaţie cu filmul lui Milos Forman şi „Oscarul” lui Murray Abraham din ’85. Când ai şansa să urmăreşti o asemenea seară sublimă, nu-ţi rămâne decât să nu te mai uiţi o săptămână la televizor, să refuzi alte spectacole şi să retrăieşti minunea artistică dată în dar, poate, de Dumnezeu.

… „Amadeus”, adaptarea după piesa lui Peter Schaffer şi „Scrisorile lui Mozart”, sub bagheta magică a regizorului Marcel Ţop, înseamnă infinit mai mult decât un spectacol de teatru jucat extraordinar pe muzica divină a lui Mozart la Opera Naţională. Reprezintă pur şi simplu o capodoperă! În care toţi sunt excepţionali, iar Marius Bodochi, fenomenal. Din startul spectacolului, pe scările din foaierul verde, la parter, când bătrânul Salieri, nins de vremuri şi de evenimente, coboară tremurând în baston (uluitoare scenă creată de Marius Bodochi!), sub corul care-l condamnă: „Criminalule!”. El ne oferă bomboane şi ne roagă să-l urmăm, să nu-l lăsăm singur în noapte, sus, în foaierul galben. Acolo, cu publicul alături, îl întâlnim pe compozitorul Salieri, la 35 de ani, italianul care descoperă, la Viena, un „puşti obraznic care scrie o muzică desăvârşită”, o „tânără progenitură nemţească de zece ani”, „o maimuţă ordinară”, „piticania” faţă de care muzica lui devine „o prostie”. Aşa apare copilul Mozart, cel care îl va condamna, prin geniul lui, pe Salieri la invidie, răutate, complexul mediocrităţii în faţa Valorii, spaimele ratării - arme letale folosite să-l lichideze, treptat, pe genialul Mozart. Salieri recunoaşte superioritatea lui Mozart, însă nu o poate accepta, ba, ca un recurs la judecata de apoi, ca o iertarea păcatului, îl ceartă pe Bunul Dumnezeu: „De ce mi-ai făcut una ca asta?”. Încearcă o răscumpărare prin recunoaşterea culpei, prin suferinţa penitenţei şi chinul spovedaniei. Demonstraţie perfectă că nu moartea este drama, ci pregătirea ei prin ororile spiritului şi sufletului uman.

…Personajul capătă grandoare prin interpretarea de vis a lui Marius Bodochi. Excelent alchimist al stărilor sufleteşti, Marius Bodochi transfigurează cu har divin stările: e dramatic, uman, furibund în răzbunare, ironic, disperat, filozof fin, psiholog rasat, conştient de ratare, incapabil să suporte eşecul. El este un Artist creator de Adevăr, de Istorie, cu o formidabilă forţă a expresiei fizice şi o sublimă expresie a forţei interioare. Cu nobleţea de a şti şi să se retragă, pentru a străluci şi tânărul, însă excelentul coleg de la Naţionalul bucureştean, Răzvan Oprea (un încântător Mozart), şi fascinaţia ariilor din operele mozartiene redate prin glasul minunat al mezzosopranei Mihaela Işpan, sopranei Simonida Luţescu, baritonului Vasile Chişiu, tenorilor Lucian Corchiş şi Liviu Indricău. Cu toţii (şi cei care au semnat decorurile, costumele, acompaniamentul muzical) - realizatorii unui spectacol de referinţă!