… „Măscăriciul” a avut premiera acum şase ani, în februarie 2005. Am văzut, atunci, bijuteria de spectacol creată de Horaţiu Mălăele (regizor şi interpret) şi Nicolae Urs (cel cu ideea adaptării piesei într-un act, „Cântecul lebedei”, de Cehov). Am vizionat spectacolul şi săptămâna trecută, la Giurgiu. După şase ani de la debutul pe scenă, cu peste 180 de repezentaţii, de la New York şi Montreal prin toată Europa (nu doar în România!), până-n India, China, Coreea, Australia şi Singapore (unde s-a jucat într-o sală de sport!), ar fi fost logic ca „Măscăriciul” să apară, acum, obosit, uzat. Arta adevărată trece însă dincolo de logica elementară, în sublimă transfigurare. Altfel, n-am fi văzut, săptămâna trecută, un spectacol ca la premieră, cu acelaşi fior, cu aceeaşi frenezie scenică...

... „Măscăriciul” minunaţilor Horaţiu Mălăele şi Nicolae Urs, temerari arhitecţi ai marelui Cehov, înseamnă un omagiu adus Actorului fără vârstă sau ţară, alchimist universal al sufletului. Un actor (Vasili Vasilici Sveţlovidov), adormit în teatru după un chef, şi sufleorul Nichita Ivanici se trezesc în recuzita spectacolului încheiat şi refac roluri, bucurii şi tristeţi, pun sub lupa spectatorului necunoscutul din memoria şi inima actorului. Este un fascinant curs despre Arta actorului, despre condiţia de prinţ şi cerşetor al celui trimis de zei să înnobileze viaţa pe pământ. Spectacol rar, regal de giuvaier al sufletului, o simfonie interpretativă în care cei doi trec, măiestru, de la comic la tragic, de la parodie la caricatural, de la mânie la mândrie, de la hohote de râs la lacrimi sincere, de la realitatea urâtă la visul fără de care nimeni nu urcă pe scenă. Totul într-un ludic uluitor, pendulând între ironie şi autoironie, între dezamăgire şi speranţă, între viaţa nobilă de actori şi cea de beţivani de tarabă, ca într-o frescă aleasă a stilurilor. Acest spectacol este efigia actorilor - „copiii de duminică ai societăţii”, cum a zis vestitul Stanislavski - iar fenomenalul creator de frumos, Horaţiu Mălăele, zămisleşte un fermecător curcubeu peste scenă şi sală. Jocul senzaţional al său şi al lui Nicolae Urs (absolut uluitoare scena festinului fără nimic!) fac din râsul-plânsul cehovian o stare de spirit universală, chiar şi în noul mileniu, transferând spectatorul, prin transfigurarea lor rară, în frenezia Artei. Şi aceasta, cu acelaşi patos şi aceeaşi religie a scenei, ca la premieră. După şase ani şi peste 180 de spectacole!...

… A doua zi, Horaţiu Mălăele avea repetiţii la o piesă despre viaţa lui Touluose-Lautrec, pe care o montează la Metropolis. Seara, urma, la Ploieşti, „Măscăriciul”… Sâmbătă, alt regal „Dineu cu proşti”, la Naţional, unde mai ţine afişul cu „Lecţia” şi „S-a sfârşit cum a început”… Interpret în „Unchiul Vanea”, la Bulandra, unde mai joacă, de ani, şi în „Cafeneaua”… La Comedie, „Poiana cu boi”, „Revizorul”, „Leonce şi Lena”, spectacole minunate regizate de el. Şi câte altele ale inepuizabilului creator de elită Horaţiu Mălăele…