Main menu

header

mircea_m_ionescu... Din frumosul evantai de Festivaluri de teatru desfăşurate în ultima lună la noi (Bacău, Timişoara, Buzău, Sibiu), unul se detaşează prin ineditul juriului desemnat să stabilească ierarhia finală. Festivalul Vedeteatru (care se poate citi şi Vedete de teatru şi Vede teatru!), susţinut cu brio de Teatrul „George Ciprian” din Buzău, înseamnă, în primul rând, un gest rar, de înnobilare a spectatorului. Pentru al cincilea an (din cele opt ediţii), premiile Festivalului buzoian sunt desemnate de un Juriu al Publicului. Săptămâna trecută, spre exemplu, examinatorii (cinci la număr) pieselor intrate în concurs (şapte) au fost un inginer constructor, un elev, un judecător, un ofiţer al Ministerului Apărării Naţionale şi o secretară-dactilografă. Acordul final al unui Eveniment de ţinută avea să încânte mulţi specialişti prezenţi la Festival, de la actori de renume (Ion Lucian, Mircea Diaconu, George Mihăiţă, Ileana Stana Ionescu, Diana Lupescu şi alţii) la teatrologi (în frunte cu Emil Boroghină), cronicari şi oameni de teatru români, din Bulgaria şi din Germania. Căci judecata Juriului spectatorilor a coincis în mare măsură cu opinia experţilor, semn că există şi un public de teatru educat!

... Spectacolele prezente în concurs aveau să demonstreze ceea ce declarau înaintea primului gong liderii unei competente şi pasionate Echipe de organizare. Marinela Ţepuş (directoarea Teatrului „George Ciprian” şi selecţioner) opina: „Această ediţie cred că reprezintă poporul român, care face haz de necaz”, în timp ce Dan Marius Zarafescu (directorul Festivalului Vedeteatru şi selecţioner) puncta, spre luare aminte de către mulţi: „Noi încercăm să celebrăm nu încasările, ci vedeta autentică de teatru, performanţele actorului, regizorului, dramaturgului şi scenografului”. Dacă mai adăugăm şi excelenta secţiune „Bucuria ochiului din ureche”, realizată de regizorul Mihai Lungeanu, solul de parteneriat al Teatrului Naţional Radiofonic, şi prezenţa dramaturgilor români (cu trei piese din cele şapte jucate), şi numărul mare al sponsorilor, avem un tablou exact al minunatei ediţii a VIII-a a Galei Vedeteatru-Comedia, încheiată cu încântătorul „Umor, amor, fior de dor în Bucureşti”, oferit de Teatrul Nottara în afara concursului. Doar o sugestie de viitor: teatrele invitate în Festival să nu fie doar din Capitală!

... Premianţii s-au numit: Raluca Vermeşan, pentru rolul Helen din „Aproape perfectă”, de Neil LaBute, prezentat de teatrul-gazdă, în colaborare cu Teatrul Act şi Asociaţia Catharsis, Marius Florea Vizante, pentru rolul de excepţie din „Elling” (Teatrul de Comedie) şi „Metoda”, de Jorde Galceran - cel mai bun spectacol al Galei, adus de Teatrul Nottara. La secţiunea „Vedeta de mâine”, laurii i-au luat Ioana Manciu (pentru rolul din „Jocuri în curtea din spate”) şi Eugeniu Cozma („Pygmalion”). Cele două diplome ale unui... Juriu secret au onorat drept cel mai bun spectacol „Mă mut la mama” (Centrul Cultural UNESCO) şi „Aproape perfectă”. Dar marea cunună a primit-o Măria Sa Spectatorul Vedeteatru!