Main menu

header

mircea_m_ionescu… Actorii, ca trimişi ai Zeilor pe Pământ să ne facă mai frumoasă, mai bună viaţa asta tot mai rea şi nebună, n-au nopţi şi nici vacanţe. Meseria lor de suflet este un unic zbucium permanent. Logic, ca şi în această vară, când lumea se distrează în briza mării sau în ozonul muntelui, când, teoretic, teatrele sunt în vacanţă, să se joace într-o frenezie prin toată ţara.

… Stagiunea estivală bucureşteană a debutat, de cum a venit vacanţa şcolară, în parcuri, cu piese pentru copii şi cu aplaudatele spectacole de revistă de la „Constantin Tănase” („Veselia n-are vacanţă”) prezentate pentru maturi în Parcul „Herăstrău”. Acum, în plină desfăşurare, Ludika - „Teatrul nopţilor de vară”, proiect gândit să adune cât mai mulţi tineri în fascinantul Templu în aer liber al Thaliei. Evenimentul a debutat cu o piesă a lui Vişniec („Şi cu violoncelul ce facem?”), în regia lui Mihai Lungeanu, a continuat cu recitalul Ancăi Sigartău (regie şi interpretare de excepţie a piesei „Vreau să fiu actriţă”, de Roberto Mauro) şi va sfârşi cu reîntoarcerea studenţilor în Capitală, pentru noul an universitar.

... Nu-i viaţă teatrală de vară doar în Bucureşti sau pe Litoral. Sighişoara se află şi ea în Zodia spectacolelor, iar un oraş fără teatru, Alexandria, trăieşte din plin, în aceste zile, Festivalul Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis, născut acum şase ani de un grup de frenetici liceeni. Gală de elită în Teleorman, căci spectacolele zămislite din patos de teatru de elevi sunt dublate de nume grele ale scenei româneşti, ca Marcel Iureş (prezent la toate ediţiile!), care s-a prezentat cu producţia „Absolut” (în regia lui Alexandru Dabija), Horaţiu Mălăele (cu renumitul one-man show „Sunt un orb”) şi premiere din ultima stagiune, ca „Furtuna”, de Shakespeare, remarcabila creaţie a lui Victor Ioan Frunză, sau comedia de succes „XXL”, de americanul LaBute, în regia lui Cristi Juncu, cu un excelent Vlad Zamfirescu.

... În timp ce pe unele scene se joacă, pe altele se repetă, se pun la punct detalii în proiecte ambiţioase, Festivaluri consacrate. Au intrat în linie dreaptă pregătirile la Gala Tânărului Actor HOP, ediţia a XIV-a, Mangalia, 31 august-3 septembrie, veritabilă paradă a noului val. De câteva zile se cunosc nominalizările la secţiunile Individual şi Grup (unde bătălia pentru Premiu se va da între spectacolele „Hamlet... Eu sunt?”, „Grădina ascunsă”, „Repetiţia” - colaj din texte de Eugen Ionescu şi Matei Vişniec, „Fetele grase câştigă întotdeanua”). Până la Gala HOP, în Capitală se repetă de zor la un spectacol („Femeia care şi-a pierdut jartierele”, de Labiche) care va avea, în sfârşit, premiera oficială pe 20 august, în noua sală a Teatrului de Comedie de la Romexpo. Regia este semnată de Silviu Purcărete (după aproape două decenii montează iarăşi în Bucureşti!), iar interpreţii sunt Horaţiu Mălăele (Gaspard), George Mihăiţă (Laverdure), Mihaela Teleoacă şi Dorina Chiriac (dublă distribuţie pentru rolul Fudeline). Semne certe că ne aşteaptă un spectacol de 5 stele!