… Întrebare firească după ultima ediţie a Festivalului Naţional de Teatru (FNT), considerată de mulţi drept cea mai reuşită din ultimii ani. Sigur, nu toate au fost perfecte, însă marele câştig s-a numit o stare de normalitate, o stare de entuziasm. Dincolo de faţa văzută a Festivalului, frumoasa avalanşă de spectacole din cele zece zile, o reală bucurie, au reprezentat-o „Divanele” de la Teatrul Act, unde regizori de calibru, dar şi mai tineri, actori, critici dramatici, ziarişti au încercat să fixeze prezentul scenei româneşti. … Prima impresie este pozitivă: stăm bine cu teatrul românesc, în pofida crizei materiale galopante. O concluzie susţinută de majoritatea spectacolelor prezentate, în urma unei selecţii vaste, fără prejudecăţi (realizată, la această a 21-a ediţie, de criticul Alice Georgescu, totodată şi directorul Festivalului). Nume grele pe afiş, de la dramaturgi sacri (Shakespeare, Cehov, Camus, Dostoievski, Georg Buchner, Federico Garcia Lorca, Mrozek, I.L. Caragiale, Eugen Ionescu) la regizori reputaţi (Andrei Şerban, Radu Penciulescu, Alexandru Tocilescu, Ducu Darie, Victor Ioan Frunză, Silviu Purcărete, Alexander Hausvater, Mihai Mănuţiu, Alexandru Dabija, Radu Afrim, Laszlo Bocsardi, Yuri Kordonsky) şi interpreţi de elită (Valeria Seciu, Tamara Buciuceanu, Mariana Mihuţ, Adriana Trandafir, Medeea Marinescu, Ofelia Popii, Ion Caramitru, Victor Rebengiuc, Virgil Ogăşanu, Marcel Iureş, Mircea Rusu, Lucian Iancu, George Ivaşcu, Adrian Titieni, Ilie Gheorghe, Sorin Leoveanu şi mulţi alţii), dublaţi de tineri de real talent în toate cele trei registre. Ceea ce nu i-a împiedicat pe unii critici să susţină că actuala şcoală românească de teatru, de la profesori la regizori şi actori, se află în evidentă criză valorică.
… Pentru mai toţi, acest Festival Naţional de Teatru a însemnat, practic, un eveniment despre spectacologia actuală din România. Unde ne-am prezentat bine şi foarte bine. Numai că, fiind vorba despre un… festival naţional de teatru, era necesar ca fenomenul să includă şi dramaturgia română. Capitol din Festival unde lucrurile n-au fost deloc roz. Dimpotrivă! Sigur, pe afişul FNT-ului au fost şi cinci spectacole cu texte româneşti: „D’ale Carnavalului”, de I.L. Caragiale, şi „Felii”, de Lia Bugnar prezentate de Naţionalul sibian; „Absolut”, după Ion Creangă, la Teatrul Act; „Blifat”, de Gabriel Pintilei, la Odeon şi „TV pentru 100 de comenzi”, de Mona Bozdog şi Mihaela Michailov, la Naţionalul ieşean. Prea puţine, însă!...
… Am fost încântaţi de producţiile unor reputaţi regizori (nu fără rezerve faţă de „ţipetele” exagerate ale lui Andrei Şerban în „Ivanov”, la polul opus minunatelor lui „Strigăte şi şoapte” de la Cluj; de colecţia de metafore şi atât a lui Afrim în „Mai întâi te naşti” sau de inconsecvenţa ritmului comediei în „D’ale Carnavalului”), am fost fascinaţi de Măria Sa Actorul român. Dar condiţia dramaturgiei autohtone ne-a întristat în continuare. Cu atât mai mult la un Festival Naţional de Teatru…