… Megaspectacol la Naţionalul bucureştean la premiera, de sâmbăta trecută, cu „Vizita bătrânei doamne” a elveţianului Friedrich Durrenmatt! Un spectacol uluitor prin arsenalul tehnic fabulos al Naţionalului, ce a permis, prin mişcarea trapelor, să ofere un veritabil oraş, cu gară, străzi pline cu biciclete, cu acţiuni simultane pe două planuri, în opt spaţii de joc, birouri, restaurante, sediul Poliţiei, cabinetul primarului, WC-uri, la parter şi etaj, ca imediat, în câteva secunde doar, totul să se transforme într-o uriaşă catedrală gotică, unde se ţes intrigi. Sunt momente când crezi că urmăreşti un film, realizat cu măiestrie de doi artişti bulgari „pe val” european, Alexander Morfev (regia şi muzica) şi Nikola Toromanov (decorul), cu 22 de interpreţi şi un uriaş personaj colectiv de 33 de figuranţi în continuă agitaţie, sonoră şi cromatică. Aici se petrece povestea, drama, una absolut contemporană, fără frontiere, a solidarităţii trădate de goana ieşirii cu orice preţ din sărăcie. O tânără, Klara, este înşelată în dragoste de Alfred Miller (Alfred III în textul original), care tocmeşte doi martori falşi ca să câştige procesul prin care nu recunoaşte paternitatea copilului. Tânăra plecă stigmatizată din Gullen, oraşul natal, devine prostituată, dar peste ani se întoarce ca milionară, după căsătoria cu un nabab al petrolului. Acasă, orăşelul se află într-o sărăcie lucie şi concitadinii o văd ca marea salvatoare. Şi Klara (Zachanassian, acum) le oferă un milion, cu condiţia să-l ucidă pe Alfred Miller, care tocmai se pregăteşte să devină primarul urbei. Fiecare dintre „gullenezi”, care nu vor să-l ucidă pe Alfred, descoperă gustul banului (inclusiv membrii familiei Miller!), de la cizme galbene la maşini de lux, nimeni n-ar vrea să se petreacă o crimă, însă fuga generală de sărăcie calcă în picioare principii şi sentimente. Puterea banului mai triumfă o dată, tragic, asupra moralităţii individului şi a moralei societăţii. Alfred se căieşte, nu fuge, nu se sinucide, aşteaptă demn moartea, care vine într-un final îmbrăcată în metafora întunericului ce-i acoperă treptat pe toţi, micul cerc alb de lumină topindu-se sub balconul Klarei, îmbrăcată în roşu. … Dintr-o distribuţie-mamut este greu să nu lauzi pe cineva, dar se detaşează „trio”-ul din galeria nobilă a teatrului românesc: un minunat Mircea Albulescu (în rolul Profesorului), Maia Morgenstern (încă un rol notabil în CV-ul fascinant) şi Mircea Rusu (rol de zile mari în Alfred). Nu-i pot omite pe Marius Rizea (Primarul), Mihai Călin (Pictorul), Marius Manole (Poliţistul), Dragoş Ionescu (Preotul), Ovidiu Cuncea şi Mihai Calotă (în cuplul pitoresc Loby-Koby), Afrodita Andone (Soţia lui Alfred), Erika Băieşu (Soţia primarului) şi Victoria Dicu (Secretara primarului). Cu siguranţă, această superproducţie de toată lauda a Naţionalului bucureştean îşi va mai „strânge” unele scene, şi nu doar pentru a scădea de la 3 ore şi 30 de minute (cu pauză), ci pentru dinamica unui spectacol de mare ecou.