… Şansă şi neşansă la ultima ediţie a Festivalului Shakespeare, secţiunea Bucureşti. Şansa să văd producţiile unor regizori mult comentaţi în ultima vreme prin Europa (mai ales de Est?), rusul Nikolai Kolyada şi lituanianul Oskaras Korşunovas, veniţi cu teatrele lor personale! Neşansa să mă plictisesc spre final, ca alţi spectatori (şi oameni de teatru), dintre care unii n-au mai rezistat şi au plecat la pauză, să văd că textele sublime ale marelui Will n-au însemnat decât un pretext pentru cei doi directori de scenă spre a-şi spune poveştilor lor, fireşte la adăpostul „modernismului”, alibiul la modă pentru atâtea derapaje.

… Kolyada l-a prezentat pe „Hamlet” într-o grotă plină de tablouri cu un singur chip, al Monei Lisa, cu oameni din preistorie, sălbăticiţi, ca mulţi din vremurile noastre. Idee interesantă, susţinută de o muzică excelentă (cel mai reuşit personaj!) şi decor frumos, însă reprezentaţie lungită, cu trenări, cu actori care, deşi „onorifici” sau „de onoare ai Rusiei”, nu prea aveau voce, excepţia fiind Oleg Iagodin, interpretul lui Hamlet, şi… Nikolai Kolyada, în Duhul tatălui lui Hamlet, personaj mut. Vrând să demonstreze universalitatea lui Hamlet, regizorul ne-a dus din Danemarca prin lumea arabă, ceea ce, la un moment dat, a împins spectacolul spre eclectism şi plictis.

… Copilul teribil al Lituaniei, Oskaras Korşunovas, i-a prezentat pe „Romeo şi Julieta” într-o… brutărie! Cele două clanuri, Montague şi Capulet, apar de la bun început, într-o tăcere de aproape două minute, ca brutari, în nori de făină, cu şorţuri şi tot arsenalul celor care fac pita noastră cea de toate zilele, despărţiţi de o micuţă cale ferată, pe care circulă, ca un vagonet în mină, un cazan uriaş cu făină pentru cocă şi în care cei doi îndrăgostiţi vor cunoaşte întâiul sărut. Regizorul preferă (sau alunecă?) un comic facil (şi obsesii sexuale), inexistent în textul shakesperian, deşi ideea cazanului ascunde un sens profund, dragostea şi ura care cresc, se modelează ca şi coca. Singura scenă care mi-a amintit cu adevărat de Shakespeare a fost cea a balconului, minunat realizată, cu Romeo şi Julieta deasupra celor două brutării, a lumii dominate de ură şi furie, fiecare în balconul lui, peste hăul periculos dintre cele două case. Idila lor vrea să ofere cheia imposibilei împăcări în confruntarea celor două familii, nevoia de libertate, însă, cum nu au fost legaţi, acolo, sus, cu frânghii de siguranţă, finalul nu poate fi decât unul trist. Rezolvat şi el frumos, cazanul cu făină devenind patul de nuntă-mormânt.

… Cei doi valoroşi creatori au încercat să prezinte o viziune modernă asupra lui Shakespeare. Dar au uitat un lucru elementar: în universul conceput de ei, versurile sacre ale marelui Will au sunat adesea ca din altă lume, iar Shakespeare a fost adaptat la ideile regizorului (şi nu invers!). În două spectacole cu destule trenări şi repetiţii, foarte lungi („Hamlet” - aproape trei ore; „Romeo şi Julieta” - trei ore şi jumătate). Aşa-i modern?