…În ultimii ani, la noi, un fenomen a luat amploare în curtea Thaliei. O veritabilă avalanşă de teatre particulare, multe autointitulate independente, ceea ce nu ar fi o premieră mondială, căci, peste tot în lume, se joacă în spaţii mici, cu decor şi distribuţii minimale, în regim de criză. Există în acest nou fenomen o acută nevoie de teatru, un strigăt de iluzie al cohortelor de tineri actori scoşi pe bandă rulantă, iresponsabil, de atâtea facultăţi pe profil (independente şi ele!). Şi cum în România niciun teatru profesionist de stat nu poate angaja, de cinci ani, un singur actor, a apărut, logic, această independent-manie. E minunat, dar e şi de meditat cu raţiunea pură, dincolo de sentiment! …Nici nu s-a terminat Gala „Undercloud”, subintitulată Festival de teatru independent (de orice), ajunsă la ediţia a V-a şi desfăşurată la Muzeul Ţăranului Român (3-13 septembrie), şi tot în Capitală a început „Maratonul Teatrului Independent” (10-16 septembrie, ediţia a II-a). Lume buluc în mica (dar intima sală) de la „Muzeul Ţăranului Român”, unde s-au ţinut toate evenimentele, desfăşurare de forţe în „Maraton”, cu 43 de spectacole (faţă de 15 la prima ediţie!) produse de trupe din Bucureşti, Bacău, Cluj, Sibiu şi Târgu-Mureş, în 11 spaţii de joc. S-a jucat în Sala Nouă a Teatrului de Comedie, la Godot Café, Arca/La Scena, Teatrul Luni/Green Hours, Teatrul Apropo, la „În Culise”, Club UNITER, ArCuB, Unteatru, Teatru Tabu/Legere Live şi Teatrul de Sufragerie! În cele două Festivaluri, cele mai multe spectacole au fost producţii noi (puţine excelente), dar s-au prezentat şi unele mai vechi, altele cu actori profesionişti cunoscuţi („Fata din curcubeu”, producţia... Naţionalului bucureştean, cu o formidabilă Tania Popa; „XXL”, laureat anul trecut la Festivalul de la Buzău, cu Raluca Vermeşan şi Andi Vasluianu; „Three o’clock”, cu Luminiţa Gheorghiu şi Anca Sigartău, producţie „Maşina de vise”; „Mă mut la mama”, cu Adriana Trandafir şi Gabriel Fătu; „Actriţa”, un spectacol de Anca Sigartău etc.). Multe titluri noi, rod al căutărilor tinerilor creatori de teatru nebăgaţi în seamă, autori cunoscuţi (Albee, Beckett, Capote, Mrozek, Kazantzakis, Woody Allen, Hermann Hesse, Ion Băieşu, Mihai Sebastian, Matei Vişniec, Ştefan Caraman şi alţii), un public generos, speranţe.
...Dincolo de entuziasmul contaminant al multor oameni dependenţi de... teatrul independent, acea paranteză de la „Undercloud” (independent „de orice”) se cere puţin aprofundată. Pentru că noul fenomen teatral nu are un stil al său, teme clare, nu prezintă decât rareori experimente actoriceşti sau regizorale. Se montează cu pasiune, cam la întâmplare, ce are nume şi nu implică fonduri, nu există un program de dramaturgie românească (de regulă, actori sau regizori debutanţi îşi scriu textele, unele interesante). Aşa, minunatul torent de fervoare, de nevoie de a simţi scena şi publicul riscă să devină independent de... teatrul adevărat. Ar fi păcat, pentru că există talente şi pasiune din plin...