… Indiferent de vârstă, generaţii întregi s-au binedispus cu acel superb serial de desene animate, în care un motan era păcălit de râsul lumii de ghiduşul şoricel. Cei doi, Tom şi Jerry, au făcut carieră, atrag şi astăzi ca un magnet, şi de aici a pornit, probabil, Florin Piersic-junior, când a propus Teatrului „Metropolis” un text american cu titlul serialului de animate; text pe care l-a tradus, l-a aranjat, l-a regizat şi în care a mai şi jucat. Care text însă nu avea şi nu are nimic comun cu… „Tom şi Jerry”! Mai mult, autorul, Rick Cleveland (cunoscut mai ales pentru scenariile sale spumoase de la HBO), nedorind să-i fie confundată scriitura pentru un film din anii ’90 cu titlul desenelor animate, a intitulat-o… „Jerry şi Tom”, doi criminali plătiţi. Aceasta este şi substanţa spectacolului de la „Metropolis”: doi asasini de meserie, care refac pe scenă zece dintre crimele lor cu sânge rece. Ipotetic, spectacolul trebuia să fie un succes, căci umorul negru de bună calitate nu-l întâlneşti la tot pasul, iar cei trei actori (Florin Piersic jr - Tom, Paul Ipate - Jerry şi Laurenţiu Bănescu - victima în mai multe ipostaze, masculine şi feminine) au substanţă, calităţi polivalente, dovedite cu multe alte ocazii şi în câteva scene din ultima premieră. Şi totuşi…

… Spectacolul este lung (două ore fără pauză ce par mai mult!) şi plictisitor în cea mai mare parte, fără măsură şi ritm, tăiat obositor cu heblu între fiecare scenă, în care actorii se dezbracă şi îmbracă, iar în final, de parcă n-ar fi fost suficientă lungimea demersului scenic, să urmeze câteva minute cu Tom şi Jerry (împuşcaţi în ultima scenă de… victima de până atunci, tăiată cu o drujbă, ştrangulată, asfixiată, înjunghiată şi aşa mai departe!?!), să urle (playback), ca descătuşaţi, o melodie trepidantă, în contrast cu tot ce văzusem. Veniţi să se distreze, destui spectatori s-au dezumflat cam repede (şase-şapte au şi plecat înainte de final, plictisiţi şi supăraţi că au fost păcăliţi cu titlul spectacolului!), fie pentru că umorul negru nu ne este în fire (în sală şi pe scenă!), fie pentru lipsa de nerv a regiei. Regie care nu putea fi suplinită de jocul elegant al… regizorului, de umorul lui Paul Ipate şi Lucian Bănescu (excelent în travestiul din biroul cunoscutei teleaste Oprah) şi nici de cascada de vulgarităţi a lui Jerry (cât pentru o stagiune!) din scena cu drujba care urma să tranşeze un cadavru plin de sânge.

… Cred că spectacolul acesta poate fi salvat. Căci are câteva scene excelente, în care umorul negru este spumos (aşteptarea în cabinetul lui Oprah), scena lui Vick - regele asasinatelor celebre culminând cu J.F. Kennedy - care vrea să scrie o carte autobiografică („Portretul unui ucigaş plătit”), dar e ucis. Iar actorii au prins viaţă când au scăpat de sub comanda interpretării plate. Trebuie lucrat la lungimea spectacolului, la suspans, eliminate previzibilul, monotonia, ca umorul negru, cu destui adepţi şi la noi, să fie repus în drepturi. Până atunci, vreau să văd… „Tom şi Jerry”! Desenele animate, desigur…